Unul dintre cei mai vechi jucători ai Energiei, chiar dacă nu este un localnic, Paul Giotoiu povestește pentru Sport în Gorj cum a pornit drumul în viață, luând-o pe piept, precum pe adversarii de pe semicerc.

Reporter: Ai ajuns unul dintre veteranii echipei… Cum te simţi în această postură?
Paul Giotoiu: Mă simt tânăr şi sincer, nu-mi place cuvântul veteran… Nici nu ştiu cât de repede a trecut timpul. Am ajuns aici acum 4 ani şi jumătate, tocmai ce venisem din Spania. Aveam o ofertă din Portugalia, dar cum nu mă prea acomodasem cu dorul de ţară, de casă, și am zis că vreau să revin să joc în ţară. Au apărut pe fir Sorin Toacsen şi domnul Popescu, mi-au zis că vor să facă performanţă şi nu am mai stat prea mult pe gânduri. Am făcut pasul acesta şi nici acum nu îl regret. În plus, oraşul este foarte liniştit, pe placul meu. De la bun început m-am simţit bine aici.

Rep.: Să privim mai mult în urmă. Cum ai ales handbalul?
P. G.: Din clasa a doua am început să fac handbal. De la început mi s-a părut foarte interesant, deşi înainte de asta mai încercasem ba tenisul, ba karate… Dar eu eram paralel! Bine, familia mea nu era deloc străină de sport, tata făcuse în tinereţe lupte greco-romane, am înţeles că avuse şi ceva rezultate, aşa că eram îndemnat de atunci să fac sport. Ajungând la 16 ani, când eram deja dezvoltat ca un om matur şi când treaba devenise serioasă, părinţii mei m-au cam pus să aleg. Ori handbal, ori şcoală… Iar eu mi-am ales handbalul! Din acel moment şi-au cum luat şi mâna de pe mine! A fost momentul în care am încercat să iau viata în propriile mâini.

Rep.: De ce ai ales totuşi să fi pivot?
P. G.: E vorba despre o întâmplare. Terminasem junioratul, şi jucam inter stânga. Am ieşit chiar cel mai bun la juniori 1, și am mers cu lotul naţional în Germania. Am avut o problemă la umăr şi nu mai puteam evolua momentan pe inter, dar antrenorul Râşniţă a zis „Nu-i nimic, hai să încercăm pivot!”. Şi pivot am rămas. Între timp am descoperit că postul de pivot e unul cu mari dureri! Aici sunt cei mai duri oameni din echipă, noi încasăm cel mai mult. Nu poţi să fii un bun pivot dacă nu ştii să suporţi durerea din stoicism. Totuşi, am o problemă. Nu suport lipsa de sportivitate, durităţile gratuite. Este una să te aperi tare şi alta să loveşti. Mi se pare deplasat. Între noi, sportivii, există o lege nescrisă, să cauţi să te accidentezi cât mai rar şi să nu accidentezi, la rândul tău, pe alţii.

Rep.: După fiecare meci sau antrenamnent eşti cel mai ud din echipă. E vorba doar de metabolism sau şi de efortul depus?
P. G.: Aşa este, e la mijloc şi metabolismul meu, dar şi efortul depus pentru că noi, pivoţii, suntem cei mai solicitaţi din echipă. Dacă mă întrebaţi şi cât slăbesc nu vă pot spune exact, dar în jur de 1-2 kg. Slăbesc mai mult la un antrenament decât la un meci. Dar mă refac la fel de repede pentru că sunt un gurmand, mai ales dacă găteşte soţia! Mai e şi medicamentaţia, iar de anul acesta avem medicamentaţie adecvată la echipă. Era chiar foarte necesar.

Rep.: Care a fost cea mai plăcută experienţă din cariera ta de handbalist?
P. G.: Păi sunt vreo câteva… A fost mai întâi prima convocare a mea la naţionala mare, apoi locul 3 în campionat cucerit cu Energia. Bine, a fost şi experienţa din Spania şi titlurile cu HCM Constanţa, dar sincer, acelea au contat mai puţin pentru că jucam la o echipă foarte competitivă, venea totul de la sine, pe când aici la Energia e vorba de mai multă muncă. Cred că la Energia m-am simţit cel mai bine până acum în cariera mea chiar şi acum, când la echipă se încearcă să se completeze experienţa unor jucători cu tinereţea altora dintre ei.

Rep.: La Energia cu cine te înţelegi cel mai bine şi pe teren şi în afara lui?
P. G.: Cu Dan Ilieş. Avem o relaţie foarte bună şi în teren. Ba chiar avem mână liberă din partea antrenorului să ne schimbăm când vrem, în funcţie de apărare. Dacă e avansată joacă el, dacă e 6-0, eu. Chiar ne completăm perfect unul pe altul. Iar în afara terenului chiar suntem prieteni foarte buni.

Rep.: Dacă ar fi să ţi se împlinească o dorinţă, care ar fi aceea?
P. G.: Aş vrea să luăm Cupa şi campionatul! Doar e o dorinţă, nu? Bine, ştiu să rămân eu cu picioarele pe pământ. Cred că cel mai mult îmi doresc să fiu sănătos şi dacă se poate o altă prezenţă, la anul, în cupele europene cu Energia. Pentru că sunt nişte experienţe foarte extraordinare şi pentru noi, dar şi pentru public.

 Palmares de invidiat

Paul Giotoiu, este jucătorul cu cel mai bogat palmares din lotul formaţiei de handbal gorjene. Și-a trecut în cariera sa nu mai puţin de trei titluri de campion şi două Cupe ale României în cei cinci ani şi jumătate petrecuţi la HCM Constanţa (2001-2006). După un an şi jumătate petrecut în Spania (2006-2008), Giotoiu a ajuns la Energia în august 2008.

Îmblânzit pe viaţă, tot de un pivot! 

De aproape doi ani şi jumătate, Paul Giotoiu face casă bună cu încă un pivot! Soţia sa, Flori Giotoiu, fostul pivot al echipei locale de handbal feminin, a reuşit să-l îmblânzească foarte uşor pe jucătorul Energiei.

Sunt de nedespărţit, cel puţin în afara terenului. „Îl ştiam de mai mult timp, că jucase la Constanţa, iar fratele lui era, în liceu, coleg de clasă cu mine. Ne-am cunoscut la Vâlcea, prin intermediul unui prieten, pe vremea când eram la Centrul de Excelenţă. Era octombrie, iar în decembrie deja petreceam sărbătorile amândoi! De când l-am cunoscut mi-am schimbat concepţia depre pivoţi. Ceea ce este pe teren nu se întâmplă acasă. Şi apoi mai intră în funcţiune şi farmecul feminin… Ne înţelegem foarte bine pe semicercul de acasă! Totuși, dacă ne-am întâlni pe teren nu ne-am menaja deloc unul pe celălalt”, mărturiseşte doamna Giotoiu. „Se mănâncă sportul pe pâine la noi acasă. În afară de mâncare… Mă simt un privilegiat, am şi familia aproape tot timpul, dar şi sportul. Nu am ţinut neapărat să-mi iau nevastă handbalistă, pur şi simplu aşa s-a întâmplat. A fost dragoste la prima vedere”, se destăinuie la rândul lui, Paul Giotoiu. Peste câţiva ani am putea asista la o altă premieră. Încă un sau o Giotoiu, pivot de handbal! „O dorinţă de viitor ar fi să avem şi un copil. Evident că am vrea să facă şi el sport. Iar dacă va vrea să joace tot pe semicercul de 6 metri, de ce nu? Din doi handbalişti, gena nu poate fi diferită”, concluzionează Flori Giotoiu.

www.sportingorj.ro