RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Paul Giotoiu are ciupitură de menisc

/ 11 decembrie 2009

giotoiuProblemele de efectiv ale Energiei se agravează odată cu accidentarea suferită de Paul Giotoiu, unul dintre cei doi pivoţi ai echipei antrenată de Vasile Stângă.

Giotoiu a suferit o ciupitură de menisc şi devine incert pentru meciul de la Cluj deşi preşedintele secţiei de handbal a Energiei spune că pivotul va fi folosit sâmbătă: „A făcut azi un RMN şi s-a descoperit o ciupitură de menisc. A făcut o schimbare bruscă de direcţie şi a căpătat această ciupitură, dar cred că poate evolua în meciul de la Cluj, nu cred că există riscul unei agravări. După acest meci îl vom mai supune unor examene medicale şi, probabil, va face o artroscopie”, a declarat Gore Popescu pentru www.sportingorj.ro .

Dacă problemele lui Giotoiu se vor dovedi mai grave, Vasile Stângă va fi nevoit să mai treacă pe lista de achiziţii şi un pivot pe care să-l aibă la dispoziţie în retur. În această iarnă, gorjenii se vor concentra pentru achiziţionarea unui inter dreapta, a unei extreme dreapta, în funcţie de veştile pe care le vor primi de la Vukas, un al treilea portar şi, dacă va fi nevoie, a unui pivot.

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.