Marea atletă gorjeană Constantina Diță, câștigătoare a aurului olimpic la Maratonul de la Beijing din 2008, a fost prezentă la competiția universitară de cros intitulată „Fuga la ștafetă”, organizată la Târgu Jiu de Universitatea „Constantin Brâncuși”.
Constantina Diță a dat starul în cele două curse, la feminin și masculin, a fost premiată de organizatori, dar a fost și cea din mâna căreia câștigătorii și-au primit medaliile. În ceea ce privește medalia primită la Târgu Jiu, Constantina Diță i-a dat o importanță majoră: „Această medalie este, pentru mine, la fel de importantă ca și cea cucerită la Beijing, la Jocurile Olimpice, fiind primită acasă, la Târgu Jiu”, a declarat marea atletă gorjeană. Aceasta a promis că, dacă se va afla în țară, nu va ezita să fie prezentă și la ediția următoare a concursului „Fuga la ștafetă”: „Dacă voi fi aici, cu siguranță voi participa și anul viitor, însă sper să văd concurând aici mult mai mulți studenți. Mă așteptam să fie unde la 500-900 de atleți”, a mai spus Constantina Diță.
www.sportingorj.ro