Darko Vujacic: „Avem o echipă bună, dar campionatul este unul foarte, foarte greu”
/ 11 octombrie 2012 In Baschet,CS EnergiaNoua achiziție a Energiei, muntenegreanul Darko Vujacic, crede că echipa la care va juca în acest sezon are șansele ei în noul sezon, însă vede un campionat extrem de echilibrat.
Vujacic spune că nu are probleme de adaptare, că este pregătit bine din punct de vedere fizic și că speră să ajute Energia cu cât mai multe aruncări reușite de dincolo de semicerc: „Sunt la Târgu Jiu doar de șapte zile, dar voi da totul pentru a putea ajuta echipa. De asta sunt aici, pentru că arunc bine de la distanță. Voi încerca să ajut echipa din poziția de shooter, sunt un shooter prin definiție. Sunt pregătit din punct de vedere fizic, am făcut pregătire 20 de zile în Kosovo cu Pesic la o echipă de acolo, iar apoi am mers în orașul natal din Muntenegru unde m-am pregătit cu echipa de acolo”. Jucătorul muntenegrean crede că dacă noua sa echipă își va folosi atuurile, Energia are șanse să-și îndeplinească obiectivul: „Avem o echipă bună, dar campionatul este unul foarte, foarte greu. Sunt două-trei echipe mai puternice, dar restul echipelor sunt cam de aceeași valoare. Energia are o echipă bună, cu șanse ei. Ne cunoaștem bine calitățile și vom da totul pentru a face rezultate bune în acest sezon”.
Partida cu BC Miercurea Ciuc va fi prima în care Vujacic va intra pe teren în tricoul Energia, asta deși a fost pe bancă și la partida din prima etapă. Vujacic atenționează că echipa ciucană nu trebuie subestimată: „Trebuie să fim foarte serioși în meciul cu Ciucul, cunoaștem calitățile acestei echipe, dar le cunoaștem și pe cele ale noastre și trebuie să fim mai buni. Nu sunt o echipă pe care să o subestimăm, dar noi trebuie să știm ce jucăm sezonul acesta, noi trebuie să ne facem jocul nostru”, a mai spus Darko Vujacic.
www.sportingorj.ro