Grigoraș: „Nu risc absolut nimic, (…) tratăm Cupa României serios”
/ 25 septembrie 2012 In Cupa României,PanduriiAntrenorul pandurilor, Petre Grigoraș, va aborda meciul de cupă cu FC Zagon cu o echipă în care va combina titulari obișnuiți cu jucători care au evoluat mai puțin, dar spune că-și dorește foarte mult să câștige și să ajungă cât mai sus în Cupa României Timișoreana.
„Nu risc absolut nimic, e meci de Cupă şi tot timpul se întâmplă surprize neplăcute. Tratăm Cupa României serios, vrem să mergem cât mai mult posibil. Voi face ceva modificări, jucăm cu echipă de Liga a III-a şi ar trebui ca cei care au jucat mai puţin sau deloc să facă diferenţa. Dacă nici acum nu fac diferenţa atunci lucrurile stau cam grav. Emoţii ai şi când mergi pe stradă. Sincer nu ar trebui să am emoţii, e o diferenţă de două categorii între noi şi Zagon. Şi chiar dacă nu o să jucăm cu titularii trebuie să ne calificăm. Sper să nu ajungem în prelungiri”, a declarat antrenorul echipei gorjene, care, mai mult ca sigur, nu-i va folosi la partida cu FC Zagon pe doi dintre titlarii meciului cu CFR Cluj: „Lemnaru cred că a suferit o leziune musculară, Maxim nu cred că vor fi probleme a avut crampe musculare. Îl voi menaja la meciul din cupă şi va fi apt la Dinamo”, spune Grigoraș. O situație asemănătoare este și cea a lui David Lazar, portarul Pandurilor fiind lovit în zona mandibulei de Bjelanovic în meciul cu CFR Cluj.
www.sportingorj.ro