RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Marius Bîrzan, Viaţa în Luxembourg

/ 25 august 2012

La limita unui trai decent în România, profesorul de sport, Mihai Bîrzan, a ales, în urmă cu un an, să-şi schimbe modul de viaţă. Dacă în ţară, pasiunea sa, arbitrajul, era în prim plan, fiind mai bine remunerat decât la catedră, în Luxembourg, noua sa casă, contează doar serviciul. Orice ai munci acolo, poţi să trăieşti demn, fără ai grija zilei de mâine. Hobby-urile cad pe locul secund.

Până în septembrie 2011 era profesor de sport la Școala Generală Peștișani și arbitru de fotbal de perspectivă. În plus de asta, mai avea o calificare de instructor de fitness și își descoperise un alt hobby, albinăritul. Din toate nu strângea mare lucru, așa că a decis să plece în Luxembourg. Destinația nu e întîmplătoare. Acolo era deja fratele său, Ionuț. A ajuns în Ducat odată cu naţionala lui Piţurcă, pe 2 septembrie 2011. România să continue cursa de calificare la Euro 2012, iar Marius Bîrzan să ia viața de la capăt. Tricolorii au învins cu 2-0, dar au eşuat până la urmă. Bîrzan, în schimb, nu a dat cu piciorul șansei de a trăi liniștit. Lucrează, în prezent, în bucătăria unui restaurant italian de lux, Miazia, iar salariul este suficient pentru a duce o viață fără griji. „Mi-a făcut foarte mare plăcere să lucrez la şcoală, cu copii, dar nivelul de salarizare de la noi m-a făcut să plec. În Luxembourg, un profesor debutant câştigă şi 3.000 de euro. Eu câştig 1.600 de euro la restaurant. Sunt mulţumit şi, cel mai important, liniştit. Banii ăştia nu-i adunam în ţară din toate activităţile. Înainte eram de luni până joi la şcoală, vineri arbitru la liga a 3-a, sâmbătă eram rezervă la liga a doua şi duminică la judeţ sau republicani. Viaţa e mult diferită, mult mai relaxată. Nivelul social are un standard înalt. Nici o zi nu mă gândesc că nu am bani să iau ceva. Dacă nu eşti un om cu extravaganţe, îţi permiţi orice. Înainte să plec aveam salariu 600 de lei ca profesor de sport. Câştigam mai mult ca arbitru, circa 2.000 lei. Era o sumă considerabilă în comparaţie cu salariul meu de profesor”.

 „Vecin” cu Mitică Dragomir

 Prima zi în Luxembourg a coincis cu meciul Luxembourg-România, scor 0-2, din preliminariile Euro 2012. Fratele său, Ionuț Bîrzan a fost crainicul de limba română al jocului. „Era singurul arbitru român din Luxembourg, de aia l-au ales pe el ca şi crainic. Acum suntem doi”, explică Marius care a susținut și el naționala din tribune, de lângă Mitică Dragomir și Viorel Păunescu. O victorie deloc facilă.

„Am fost tentat să cred că e foarte slab nivelul, dar nu e chiar aşa. Într-adevăr, naţionala e slabă, e jos, pentru că sunt obligaţi să joace numai cu luxemburghezi care au o altfel de viaţă. În schimb, la echipele de club sunt mulţi portughezi, italieni, germani, olandezi. În preliminariile Ligii Campionilor, F91 Dudelange a reușit să elimine pe Red Bull Salzburg, campioana Austriei, în vara acesta”.

 Curs de arbitraj de o zi

 Chiar dacă serviciul e pe primul loc, Marius nu a renunțat la pasiunea sa, arbitrajul. În România a ajuns până la nivelul Ligii a 2-a, dar câteva sutimi l-au împiedicat să ajungă în eșalonul doi al arbitrajului românesc. „Am picat examenul de liga a doua de două ori, o dată la 4 sutimi şi altădată la 6 sutimi, dar nu-mi pare rău. Am avut noroc să nu iau. Dacă luam examenul, probabil nu mai plecam. Mă gândeam că liga 1 e mult mai aproape, dar în arbitraj la noi astăzi eşti, mâine nu eşti. Preşedinţii se schimbă pe bandă rulantă, sunt oameni vechi, nu am încredere. Nu pot să zic că, dacă în România sunt cel mai bun, o să fiu şi pe primul loc. Acolo am încredere”.

Arbitru de categoria 1 în țară, Marius a început de la zero în Luxembourg, cu toate că nivelul e mult mai scăzut.  „Am avut o hârtie din România că am practicat arbitrajul, dar nu s-a ţinut cont de ea. Acolo am făcut  un curs de arbitraj care a ţinut o zi. Un lector a prezentat toate legile jocului şi la finalul cursului am primit o diplomă şi un cec de 50 de euro ca să ne luăm jambiere şi şort, bluza de arbitru, fluier, ecuson, tot. De acum fac periodic cursuri de instruire, la o lună, la două luni. Nivelul arbitrajului e mult mai scăzut ca la noi. În schimb, mult mai relaxat. Cine arbitrează acolo o face clar numai de plăcere”.

 Singur, la juniori

 În ultimul an a arbitrat numai la meciuri de juniori, dar din toamnă poate face pasul spre un eșalon superior. Pentru că sunt puțini arbitrii, la juniori merge doar centralul. La copii sunt meciuri care se dispută și fără arbitru. „Nu m-am mai preocupat aşa mult ca în România de arbitraj, am acordat mai multă atenţie serviciului. Baremul e de 25 de euro. Nu reprezintă mare lucru, în comparaţie cu salariul. Atmosfera e mult mai relaxată. Cea mai elocventă fază pentru mine, la un meci unde am arbitrat singur, s-a întâmplat să fie o degajare lungă, portarul a scăpat mingea care a bătut pe linie sau în poartă. Nu aveam cum să văd de la centru şi nu am acordat gol dacă nu am fost sigur. Nimeni nu a zis nimic. A venit antrenorul echipei care a pierdut şi mi-a zis să stau liniştit că nu e nici o problemă. Dacă aveam aici o fază de genul acesta altfel s-ar fi discutat. Am avut şi supervizor de două ori şi mi-a spus că nu am ce să caut la juniori, că ar trebui să arbitrez la un nivel mai sus. Probabil, o să arbitrez la liga a treia din toamnă”.

 “Legitimat” la Merzig

 Dacă în România arbitrii sunt organizați în Comisii de Arbitraj, în Luxembourg, ei aparțin de cluburi. „Fiecare arbitru aparţine de un club şi el îşi cumpără cu banii lui echipament iar clubul îi decontează. În acelaşi timp, clubul îi plăteşte viza medicală. Eu aparţin de Merzig. Când ei au un meci amical, te sună şi plătesc o sumă modică, baremul plus transportul 25 de cenţi pe kilometru”.

Se arbitrează și la 50 de ani

 Limita de vârstă impusă arbitrilor români nu există în Luxembourg. Acolo se arbitrează la orice vârstă, cu condiția să prezinți adeverință medicală că ești apt. „Sunt arbitrii şi de peste 50 de ani. În septembrie avem testările fizice şi ei au transmis că arbitrii de peste 50 de ani trebuie să se prezinte cu adeverinţă medicală”.

 Infrastructura, excelentă

 Aproape orice teren din Ducat este gazonat și are instalație de nocturnă. Una destul de performantă cât să se dispute meciuri la lumina reflectoarelor. Fiecare club are taxă de intrare pe care oamenii o plătesc din conștiință. Nimeni nu este controlat dacă are sau nu bilet. În tribune se bea bere sau șampanie, însă nimeni nu sare gardul. „Terenurile sunt foarte bune, gazonate toate, cu instalaţii de nocturnă. 90 % arată foarte bine, au tribune de 500 de locuri, vestiare foarte bine dotate, cu apă caldă, spălător de ghete, feon. Intrare este la toate meciurile, câte 4-5 euro şi toată lumea plăteşte. Din conştiinţă. Banii rămân la club. La meci toată lumea bea bere, şampanie în timpul meciului. Nu cred că interesează pe foartă multă lume rezultatul. Ei vin la stadion să se întâlnească, să se destindă. S-a terminat meciul, arbitrul merge printre spectatori, om normal, numai că e îmbrăcat diferit. Paza e asigurată de doi oameni. Nu ar putea face nimic dacă ar fi probleme, numai că nu sunt probleme. La noi ţi-ar fi greu să treci printre spectatori ca arbitru”.

 Românii, priviţi cu reticenţă

 Ca mai prin toată Europa, românii sunt priviți cu neîncredere și în Luxembourg. Dacă ești serios, trec cu vederea că vii din România. „Sunt reticenți când aud de România. La serviciu sunt foart bine privit. Dacă îți faci bine treaba, nimeni nu are nimic cu tine. Și acolo duc lipsă de oameni serioși”.

Vizita din România a fost un prilej pentru Marius de a învăța o rețetă românescă pe care să o pregătescă personalului restaurantului unde lucrează. La Miazia se servesc, în special, paste și fructe de mare, dar gorjeanul vrea să introducă și sarmalele românești în meniul angajaților.

 www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.