Prezent la Adunarea Generală ordinară a LPF, secretarul general al Pandurilor, Daniel Băloi, spune că a primit aprecieri pentru felul în care publicul gorjean s-a manifestat în sezonul 2012-2013.
„Am fost remarcaţi şi la nivel de public. Suntem în primele 4-5 echipe ale campionatului la capitolul fair-play. Pe stadionul nostru nu s-au auzit trivialităţi sau injurii, şi aş vrea să păstrăm această tradiţie. Ne dorim să nu avem evenimente, aşa cum au fost la meciul cu Steaua când un spectator a intrat pe teren, un incident ce a afectat echipa şi publicul nostru. Nu e corect ca adevăraţii suporteri să fie afectaţi de acţiunile a 2-3 derbedei care vin la meci doar ca să se dea în spectacol. Noi alături de Gaz Metan Mediaş şi U Cluj am fost printre remarcaţi”, a declarat Daniel Băloi.
www.sportingorj.ro