Pandurii aveau programat meci cu Arsenal Kiev și, în ciuda faptului că s-a discutat chiar și în dimineața partidei, ucrainienii nu s-au prezentat la meci lăsându-i pe gorjeni cu buza umflată.
„Ne-am deplasat la locația stabilită, ne-am echipat pentru joc, au venit și arbitrii, dar cei de la Arsenal n-au venit. Ce să mai zic? Dimineața s-a vorbit chiar și de culoarea echipamentelor, iar după amiaza nu au mai venit… A trebuit să ne antrenăm la 100 de km distanță, ceea ce nu e deloc bine”, s-a plâns Eugen Pîrvulescu, președintele executiv al Pandurilor.
Interesant este faptul că echipa din Ucraina a prezentat pe site-ul oficial meciul programat pentru 3 iulie, însă adversar le-a fost Pecs, din Ungaria, iar locația a fost una din Slovenia. Pandurii nu este singura echipă din România care avea meci programat cu Arsenal Kiev pe 3 iulie, site-ul celor de la CSMS Iași anunțând și el că echipa nou promovată în prima ligă ar fi trebuit să joace astăzi cu ucrainienii, fapt care arată fie neseriozitatea clubului din Ucraina, fie că echipele românești au căzut pradă unor impresari nepricepuți.
www.sportingorj.ro