RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Victorie pentru Energia 1 și înfrângere pentru echipa a doua la Cupa Energia

/ 11 aprilie 2012

Prima zi a Cupei Energia nu a adus surprize în ceea ce privește evoluția celor două echipe pe care le-a aliniat la start gruparea gorjeană.

Primul meci al turneului de la Târgu Jiu a opus echipei secunde a Energiei echipa din Turda, Potaissa impunându-se cu 40-34 (24-17). Liviu Andrieș a folosit la acest meci un lot în care și-au făcut apariția jucători cu nume, precum Giotoiu, Șandru, Andrei Popescu sau Vali Popescu, tineri din linia a doua a echipei, dar și o serie de juniori de la LPS Târgu Jiu, jucători care ar putea veni din urmă în sezoanele viitoare:

„Copiii care i-am folosit astăzi sunt născuţi în 97, 96, mai au mult de crescut dar sunt copii cu calităţi care trebuie urmăriţi şi să-i avem în vedere. Sunt de la noi din Târgu Jiu şi cu ei putem să facem treabă”, a declarat Liviu Andrieș.

Al doilea meci a adus succesul primei garnituri a Energiei, una în care însă au intrat și unii dintre jucătorii care evoluaseră și în primul meci, fapt care s-a resimțit în evoluția trupei lui Andrieș în partea a doua a partidei: „S-a văzut când i-am pus în al doilea joc să alerge pe jucătorii care au evoluat şi în primul joc, au picat din punct de vedere fizic. Dar asta mă interesează, să alerge, să acumuleze pregătire fizică şi să facem cât mai multe jocuri pentru că prin ele creştem ca valoare. Mie îmi convine ca toate jocurile de pregătire să se joace în ritmul ăsta tare cum a fost cel cu Oradea. Am avut momente când am fost agresivi, apoi am lăsat-o mai moale, au devenit ei mai agresivi şi a fost un meci foarte, foarte bun de pregătire. Ne pregătim în continuare, unii sunt puţin obosiţi că vin de la naţională, dar e bine că facem alergare şi antrenamente bune. Trebuie să facă faţă şi mâine, e un turneu de pregătire şi trebuie să facă faţă”, a mai declarat Antrenorul Liviu Andrieș după cele două meciuri ăn care au evoluat jucătorii săi în prima zi a turneului.

Energia 2 Târgu-Jiu – HC Potaissa Turda 34-40 (17-24)

Energia 2: Motoi, Rădulescu – Geică (4), Mledenciu (6), Andrei Popescu (4), Giotoiu (5), Şandru (9), Udriştoiu (3), Ionuţ Marii (2), Valentin Popescu, Ovidiu Ianaşi, Robert Lişiţă, Bogdan Mănescu, Alexandru Mănescu (1).

Antrenori: Liviu Andrieş şi Benedict Geamănu.

Potaissa: Medrea, Viman, Szabo – Ignat, Suciu (3), Dediu (7), Raul Marian (6), Vasiloiu, Câmpan (6), Pop (2), Ştef (6), Savic (3), Alisie (1), Vizhboyskyy (4), Munea (2). Antrenor: Horaţiu Gal.

 

Energia 1 Târgu-Jiu – CSM Oradea 33-30 (18-13)

Energia 1: Dragomir, Rădulescu, Motoi – Apolzan, Mazilu (4), Andrei Popescu (5), Ilieş (7), Giotoiu (1), Păiuş (7), Şandru (2), Asoltanei (2), Valentin Popescu, Mledenciu (5), Udriştoiu. Antrenori: Liviu Andrieş şi Benedict Geamănu.

Oradea: Gal, Bistrian – Luca, Farcaş Alexandru (10), Macovei (5), Drăgan, Papuc, Farcaş Răzvan (5), Radu Răzvan, Maxim, David Radu (3), Avram (1), Istoc (3), Mincan (1), Scripnic (2). Antrenor: Sebastian Tudor.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.