RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii a spart gheața câștigând la Mioveni

/ 23 martie 2012

Trupa lui Grigoraș a reușit prima victorie din 2012 abia la al cincilea joc din Liga I, Pandurii impunându-se fără probleme în fața celor de la CS Mioveni cu 2-0 (1-0).

Pandurii a deschis repede scorul, după șutul lui Călin Cristea din minutul 7 din lovitură liberă, trecut puțin pe lângă poarta lui Corbea, în minutul 16 Ibeh a făcut o fază frumoasă, trecând ca în curtea școlii de Ionuț Voicu, centrarea sa în fața porții fiind fructificată cu latul de Batin pentru 0-1. În minutul 19 a avut loc o fază controversată ce l-a avut în prim plan pe Batin. Acesta a plecat din poziție suspectă de offside, a pătruns în careu, acolo unde a fost faultat de portarul Mioveniului, dar arbitrii nu au intervenit nici de această dată. O nouă ocazie mare a Pandurilor a fost ratată de același Batin în minutul 31 când, după ce a scăpat spre poarta gazdelor, a fost ajuns de un fundaș care i-a blocat șutul respingând în corner. Nistor și-a încercat și el norocul cu un șut de la peste 25 de metri în minutul 36, dar Corbea a respins în corner, fază la care Ibeh a ratat și el o bună oportunitate trimițând cu capul peste poartă.

Pe finalul primei reprize s-au trezit și gazdele, în minutul 41 Ayza a trecut pe lângă o minge pe care scria gol, același atacant al Mioveniului fiind aproape de egalare și un minut mai târziu, când Rada a blocat șutul acestuia din interiorul careului.

Elevii lui Grigoraș au rezolvat meciul la câteva minute de la reluare, în minutul 53 Viera reluând cu capul în gol o centrare venită din corner. Cu victoria în mână, Pandurii n-a mai forțat, a jucat mai economicos și ocaziile la cele două porți au fost rare în ultima jumătate de oră de joc. Baicu a încercat să-l surprindă în minutul 61 pe Mingote cu un șut înșelător din lovitură liberă, dar balonul a trecut pe lângă poartă, Batin a ratat din nou o ocazie imensă în minutul 72, când a scăpat singur spre poarta Mioveniului dar a șutat la colțul scurt în loc să îl pună pe Grigoraș junior în fața golului trei și Corbea a respins, iar ultima fază care a pus în pericol scorul final a fost lovitura de cap a lui Claudiu Ionescu din minului 73, dar reluarea acestuia a fost mult prea slabă pentru a-l întrebuința serios pe Mingote.

Pandurii pune astfel capăt unei serii de cinci meciuri fără victorie, obține un succes important pentru moralul echipei și pune trupa gorjeană într-o postură mai relaxată înaintea meciului cu Steaua.

CS Mioveni – Pandurii Târgu Jiu 0-2 (0-1)

Stadion „Mioveni”, spectatori: 700

A marcat: Batin (min. 16), Viera (min. 53)

CS Mioveni: Corbea – I. Voicu (min. 30 Crăciun), Stoica, Ad. Iordache, Baicu – Enasche, Ispir, Năstăsie, Mandea (min. 30 Cl. Ionescu), Zuluf (min. 59 Coșereanu) – Ayza. Antrenor: Marian Pană.

Pandurii: Mingote – Ungurușan, Viera, Rada, C. Cristea – Voiculeț (min. 86 Neagu), Pintilii, Nistor – Maxim (min. 54 Al. Grigoraș), Batin (min. 80 Lemnaru), Ibeh. Antrenor: Petre Grigoraș.

Cartonașe galbene: I. Voicu (min. 22), Cl. Ionescu (min. 45) / Viera (min. 9), Batin (min. 44), Pintilii (min. 74), C. Cristea (min. 78)

Arbitri: Iulian Dima – Vasile Marinescu, Cristian Nica.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.