RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Jiul Rovinari a remizat cu FC Cisnădie

/ 16 martie 2012

Derby-ul primei etape a returului din seria a IV-a, dintre Jiul Rovinari și FC Cisnădie, s-a încheiat nedecis, niciuna dintre echipe nereușind să înscrie.

Partida a fost dominată clar de gazde, care au beneficiat de un om în plus aproape tot meciul, Câmpean fiind eliminat după ce l-a lovit puternic pe Văcaru, atacantul rovinărenilor fiind trimis la spital pentru a-i fi cusută buza despicată de adversar. Șoșoi a avut o ocazie imensă în minutul 18, dar acesta n-a reușit să introducă balonul în plasă de la doar 3-4 metri după o centrare a lui Fotescu. Trofin l-a încercat apoi, în minutul 27, pe portarul oaspeților cu un șut din lovitură liberă, dar Burdun a respins în corner. Nici ratarea lui Ahrițculesei nu a fost mai mică, mingea trimisă de acesta cu capul după un corner executat de Stanciu trecând pe lângă poarta lui Burdun. Jiul putea deschide scorul în chiar ultimul minut al primei reprize, dar Șoșoi a întârziat la întâlnirea cu centrarea lui Fotescu, iar Burdun a reținut în doi timpi din fața atacantului rovinărean.

Dominarea rovinărenilor s-a accentuat după pauză, oaspeții au trecut extrem de rar centrul terenului, dar asaltul elevilor lui Trofin s-a lovit de o apărare solidă, pusă pe două linii. Rovinărenii au presat constant, dar s-au apropiat rar periculos de poarta lui Burdun. Șoșoi n-a ajuns la centrarea lui Stoian din minutul 65, Ahrițculesei a fost blocat în 7 metri de un fundaș advers, Bugă a încercat o foarfecă din interiorul careului, fără succes însă. Când puțini se mai așteptau la o zvâcnire, în prelungirile meciului, Trofin a luat pe cont propriu o acțiune, a făcut o cursă de peste 50 de metri, a centrat la bara a doua, dar Șoșoi a ratat din nou din 3-4 metri ocazia de a pune in-extremis trei puncte în clasament în dreptul echipei sale, puncte care, coroborate și cu celelalte rezultate ale etapei, ar fi urcat Jiul din nou pe primul loc în seria sa.

Jiul Rovinari – FC Cisnădie 0-0 (0-0)

Stadion „Tineretului”, spectatori: 200

Jiul Rovinari: Nicolae – Tudorache (min. 80 Bugă), Costescu, Ahrițculesei, Trofin – Stanciu, Popescu, Stoian, Davițoiu – Șoșoi, Văcaru (min. 10 Fotescu). Antrenori: Cătălin Trofin și Ion Lițoiu.

FC Cisnădie: Burdun – Savin, Câmpean, Ciobanu, Neagu – Șaucă, Grigoroșcuță, Piko, Siecoban (min. 82 Vintilă, min. 90+1 Mitra) – Szabo (min. 88 Onuț), Olomo. Antrenor: Ștefan Fogoroși.

Cartonașe galbene: Tudorache, Costescu, Stanciu, Stoian, Șoșoi / Burdun, Savin, Neagu, Szabo, Vintilă.

Cartonaș roșu: Câmpean (min. 8).

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.