RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraș crede că jocul fundașilor săi se va perfecționa în timp

/ 9 februarie 2012

Grigoraș nu este îngrijorat deși defensiva nu funcționează încă la parametrii pe care îi dorește, tehnicianul Pandurilor fiind convins că brazilianul Cardoso se va reacomoda în curând cu postul de fundaș central.

„Am disputat trei amicale care, din păcate, au consemnat câteva lacune mari prin absenţa titularilor din tur. Mă gândesc că au fost greşeli în zona centrală. Cardoso încă nu s-a integrat 100% pe postul de fundaş central, dar adevărul este că cea mai mare vină o port eu pentru că l-am purtat pe toate posturile. Mai aveam puţin şi-l băgam şi în poartă. Sunt convins că, încet-încet, se va redresa și va face un cuplu bun cu Viera. Nu doar Cardoso a greşit, au mai fost greşeli acolo făcute şi de alţii, Viera, Tătaru sau Rada. Jocul a scârţâit în această perioadă, dar nu sunt îngrijorat”, a declarat Grigoraș după primele trei meciuri jucate de Pandurii în acest al doilea stagiu de pregătire din Antalya.

Pandurii a pierdut două din cele trei meciuri disputate în Antalya în acest al doilea stagiu, 0-3 cu FK Zeta și 1-2 cu Novi Pazar, și a obținut o remiză, scor 3-3 cu divizionara secundă ungară MTK Hungaria.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.