Gore Popescu denunță arbitrajul de la meciul cu Bucovina Suceava: „Este de-a dreptul scandalos!”
/ 29 ianuarie 2012 In Handbal
Prestația penibilă a cluplului de arbitri Nica-Barbu care a oficiat la meciul dintre Energia Pandurii și Bucovina Suceava nu a scăpat netaxată de președintele secției de handbal a clubului gorjean, Gore Popescu menționând că acești arbitri nu ar trebui să fie delegați.
„Cei doi arbitri, din punctul meu de vedere, se apropie de pensie și nu ar mai trebui să arbitreze. Nu pentru că au avantajat una sau alta din echipe, ci pentru modul în care arbitrează. Este de-a dreptul scandalos! Isterizează jucătorii, băncile de rezervă, cât și spectatorii. Eu cred că în acest meci, spectatorii au fost iritați din minutul 1 până în minutul 60 prin modul de arbitraj. Eu cred că, în mod normal și firesc, nu ar trebui să recuzăm arbitri, ei ar trebui să vină să-și facă treaba, de asta sunt arbitri. Dar aici e o problemă de altceva, nu de arbitri… Trebuie să-i plătim, nu avem ce face…”, a declarat Gore Popescu la finalul meciului pierdut de Energia cu 26-28 în fața Bucovinei Suceava.
Chiar dacă nu și-a permis remarci atât de acide la adresa celor doi arbitri, și Liviu Andrieș, antrenorul Energiei, a acuzat maniera de arbitraj a cuplului Nica-Barbu: „Nu comentez arbitrajul. S-a văzut… Nu am înțeles pentru ce a dat acea eliminare de două minute la Dragomir. Dragomir a ieșit să apere poarta, reflexul său de portar este să apere poarta. Ei au zis că a dat cu piciorul, dar dacă ne vom uita pe casetă, sigur nu este adevărat. A mai fost o altă eliminare la Șandru, când a fost cu brațele pe minge, pe care nu o înțeleg…”, a declarat tehnicianul echipei gorjene.
www.sportingorj.ro