Adrian Rusu a aflat de la Sport în Gorj că este cel mai bun fundaș dreapta din prima parte a campionatului Ligii I, clasament întocmit de GSP în baza informațiilor oferite de programul statistic In Stat.
Fundașul Pandurilor a mărturisit că nu a mai citit presa în ultima vreme din cauza programului încărcat pe care îl are în această perioadă a anului, vacanță în care trebuie să se ocupe de multe probleme casnice pe care nu le poate rezolva în altă perioadă a anului din cauza programului echipei: „Chiar nu știam că a apărut și această statistică. Este o veste bună pe care o primesc. Mă bucur că Pandurii ocupă un loc mai mult decât onorabil în acest moment și că prin locul din clasament și jocul echipei suntem apreciați și noi ca jucători, că se vorbește frumos și despre noi. Pentru că până acum nu prea era așa… Pentru noi, fotbaliștii, aceste aprecieri înseamnă foarte mult pentru că, în afară de familie și sănătate, recunoașterea muncii depuse și lucrurile bune făcute sunt lucrurile care contează cel mai mult. Este pentru prima dată când se face o analiză obiectivă și de aceea felicit inițiativa celor de la Gazeta Sporturilor. Este o idee binevenită”, a declarat, pentru www.sportingorj.ro, Adrian Rusu.
Adrian Rusu a revenit în vară după un împrumut de un an la FC Brașov, a jucat în 14 partide pentru Pandurii în acest sezon și îl are contracandidat pe post pe Marian Pleașcă, jucător care a ajuns la naționala mare a României, dar care a suferit o accidentare gravă la primul său meci la echipa națională.
www.sportingorj.ro