Louis Darby şi-a încheiat conturile cu gruparea cipriotă pentru care a semnat în vară, este la Târgu Jiu, dar revenirea sa la Energia este improbabilă cel puţin până în iarnă.
Darby se află în Târgu Jiu, a fost în România chiar şi atunci când Energia a jucat meciul cu BC Miercurea Ciuc, dar a evitat să se afişeze la Sala Sporturilor din Târgu Jiu pentru a nu da naştere unor discuţii şi unor presiuni suplimentare. Discuţii între conducerea echipei gorjene şi Darby au existat pe şi pe parcursul săptămânilor trecute, când Fields a fost foarte aproape de a fi dat afară de la Energia din motive disciplinare, însă Darby nu îşi reziliase contractul cu echipa din Cipru, iar între timp oficialii gorjeni l-au iertat pe Fields. Când Darby a reziliat contractul cu gruparea cipriotă, pentru Energia a devenit destul de târziu, asta din cauza taxei suplimentare ce trebuie plătită pentru transferul său după închiderea perioadei oficiale de transferări, dar mai ales din cauza faptului că echipa gorjeană nu-şi permite să păstreze în lot şase jucători străini şi nici nu mai are motive întemeiate de a rezilia unilateral vreunul dintre contractele avute cu alţi jucători străini, în calcul intrând doar americanţii Fields şi Giles.
În situaţia creată, este destul de greu de crezut că Darby va mai juca în acest sezon pentru Energia, deşi s-au căutat soluţii pentru revenirea acestuia la Târgu Jiu, inclusiv plata taxei de transfer şi chiar a unei părţi din salariu de către un sponsor.
No offense: articolul asta e scris de Cristi Constantinescu sau de CS Energia? De suporteri nu tine nimeni cont? Vrem ca si baschetul sa devina ca fotbalul, afacerea cuiva? O sa mergem la sala sa ne comportam ca la fotbal, sa ne bagam si sa ne scoatem … in toate neamurile fotbalistilor si arbitrilor?
Cat costa taxa de transfer?! Poate reusim sa organizam o cheta la sala si platim aceasta taxa…acum depinde de suma necesar si de disponibilitatea suporterilor pentru a da ceva banuti!!
SUNT DE ACORD! SA FACEM CHETA ! SA DEA FIECARE CAT POATE PT.TAXA DE TRANSFER , SALARIUL : 10FIRME *250E?/LUNA !
SE POATE CHIAR OLUIC OUT!
Din nou regretam ca nu am stiut sa ne pastram jucatorii valorosi.Dar trebuie tinut cont de costurile reintoarcerii lui Darby.Inteleg ca un sponsor(este vorba de un sponsor reprezentat de oameni superinimosi,care au sponsorizat de la inceput aceasta echipa si in special pe Darby)ar dori sa plateasca taxa suplimentara si o parte din salariu.Trebuie vazut insa ce costuri implica rezilierea unilaterala a unui contract in functie de clauzele stipulate in el.Ideal era sa plece Oluic dar nu joaca pe acelasi post cu Darby.
Totusi nu putem renunta asa de usor la sansa de a-l avea pe Darby,cu el in echipa am fi mai puternici si am spera la playoff.
Nu cred ca este vorba de costuri suplimentare, pe site la Keravnos BC scrie clar ca este vorba de o despartire amiabila, deci o reziliere ,, bilaterala”, cu acceptul antrenorului de acolo.
Cred ca singurele costuri suplimentare sunt cele de la FRB, dar acolo probabil vor interveni acei oameni superinimosi.
taxa de transfer acum costa 3000 de euro.