RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraş: “Suntem favoriţi, dar acest avantaj poate fi uşor întors împotriva noastră”

/ 5 octombrie 2011

Antrenorul Pandurilor consideră bună tragerea la sorţi, dar atenţionează că jucătorii săi nu trebuie să se vadă deja în faza următoare a Cupei României Timişoreana.

“Nu-mi convine tragerea la sorţi decât după ce se termină jocul. De ce? Pentru că acum toată lumea o să spună că jucăm pe teren propriu, jucăm cu FC Braşov, un adversar pe care l-am învins deja şi o să creadă că suntem calificaţi dinainte. Trebuie să recunosc, tragerea a fost una bună pentru noi, dar în niciun caz nu vreau ca această stare de spirit, cum că am fi deja învingători, să se transmită şi în rândul jucătorilor. S-au văzut şi surprize mult mai mari în Cupă, echipe mai mari ca noi care au fost eliminate deci nimic nu e jucat dinainte. Pentru faptul că jucăm acasă suntem favoriţi, dar acest avantaj poate fi uşor întors împotriva noastră”, a declarat Grigoraş după ce sorţii au scos în faţa Pandurilor pe FC Braşov, echipă pe care gorjenii au învins-o greu, cu 2-1, la Târgu Jiu, în etapa a doua a acestui campionat.

Tehnicianul Pandurilor spune că situaţia din 16-imi, când a folosit mai mulţi jucători din linia a doua, nu se va repeta în optimi: „Nici nu se pune problema să nu tratăm serios competiţia. Nu vă luaţi după meciul cu Vişina Nouă în care am folosit mai multe rezerve dar era totuşi o diferenţă de valoare între liga întâi şi liga a treia. Tratăm Cupa foarte serios, vrem să mergem meci după meci, să ajungem cât mai sus, până la finală dacă se poate”, a mai declarat Petre Grigoraş.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.