Grigoraş: „Vranjes trebuie să stea la rând. După ce ai şapte jucători în echipa etapei şi două rezerve e cam greu să schimbi echipa”
/ 15 septembrie 2011 In PanduriiGrigoraş l-a iertat pe Vranjes, l-a reprimit la echipă, dar spune că pentru a prinde din nou echipa trebuie să aştepte şi să muncească.
„Sunt copii, uneori greşesc, uneori cred că toată lumea e a lor şi că fără ei nu se poate face nimic. I-am spus şi lui şi echipei că nimeni nu este de neînlocuit, cu atât mai mult Vranjes. Sper să-şi fi dat seama de greşeala pe care a făcut-o şi, fiind şi un jucător destul de bun, are posibilitatea acum să-şi recâştige locul în prima echipă, dar acum trebuie să stea la rând. După ce ai şapte jucători în echipa etapei şi două rezerve e cam greu să schimbi echipa. Eu l-am iertat, nu sunt un tip ranchiunos. Dacă eram, nu ar mai fi fost primit niciodată în lotul echipei”, a declarat Grigoraş despre situaţia actuală a lui Vranjes după ce acesta şi-a rezolvat problemele cu conducerea clubului retrăgându-şi memoriul depus la LPF.
Tehnicianul Pandurilor spune că nu a dorit să-l umilească pe jucător punându-l să-şi ceară scuze în faţa colegilor: „Nu-mi plac lucrurile astea. Eu mi-am asumat această responsabilitate, am discutat cu conducerea clubului, cu jucătorul şi am vorbit eu în numele lui în vestiar. Nu are rost să pun un jucător să se umilească în faţa altora. A fost suficientă umilinţa de a te antrena zece zile pe sintetic. E mai frumos aşa decât să zici iartă-mă. Chiar nu-mi place cuvântul ăsta. Nu suntem la Din dragoste”, a mai spus Grigoraş. Acesta consideră însă că este ultima greşeală acceptată pentru Vranjes: „Dacă se va mai întâmpla ceva va plăti scump şi atunci lucrurile nu mai au loc de întoarcere. El singur s-a dus la club, nu a intervenit nimeni, le-a spus că face orice demers, semnează orice act, numai să se întoarcă la echipa mare pentru că şi-a dat seama că a fost păcălit”, a mai precizat tehnicianul Pandurilor. Acesta a precizat că Vranjes nu va fi titular cu Steaua decât în cazul unor probleme de ultimă oră ce ar putea să apară şi nici lotul de 18 s-ar putea să nu fie prins de mijlocaş după ce acesta a lipsit mai bine de o săptămână de la antrenamentele primei echipe.