RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Minerul Motru vrea mai mult de la noul sezon

/ 19 august 2011

După ce sezonul trecut Minerul Motru a reuşit să aibă un parcurs fără emoţii după foarte mult timp şi a încheiat campionatul pe locul 7, acum oficialii echipei motrene se gândesc la performanţe superioare.

„Începem sezonul cu optimism, ne-am propus un obiectiv mai îndrăzneţ, acela de a ne clasa pe unul dintre locurile 1-5. Suntem deja la al doilea an cu Fane Nanu la conducerea echipei, avem o echipă destul de competitivă şi este normal să sperăm la mai mult”, a declarat pentru www.sportingorj.ro Mihai Cernica, directorul sportiv al echipei motrene.

Principalele atuuri ale Minerului Motru în acest sezon par a fi antrenorul Fane Nanu, aflat la al doilea sezon pe banca echipei gorjene, şi omogenitatea lotului, tehncianul optând pentru o campanie de achiziţii destul de redusă: „Avem un lot destul de omogen pe care l-am îmbunătăţit cu două achiziţii, spun eu, importante. I-am adus în această vară pe Adrian Răducă, un atacant de 21 de ani de la Chiajna, şi pe Ionuţ Ţiclea, un mijlocaş la închidere care a evoluat ultima dată la Turnu Măgurele, dar pe care Fane Nanu îl ştie foarte bine pentru că l-a avut jucător şi la Câmpina. Săptămâna viitoare sperăm să finalizăm negocierile şi să-l legitimăm şi pe Petrovici, un jucător care a jucat la Termo Drobeta Turnu Severin şi care evoluează atât ca mijlocaş cât şi fundaş”, a mai declarat Cernica. Nici la capitolul plecări nu se găsesc prea multe nume, de la Minerul Motru plecând în această vară Sârbu, care a ales să joace la Calafat, Ioniţă, Iovan şi Butoiu, jucători care se aflau la final de contract.

Minerul Motru va debuta astăzi în noul campionat în deplasare, la Atletic Bradu, o echipă de care Mihai Cernica spune că gorjenii ar trebui să se teamă: „Sperăm să începem cu un rezultat bun, dar adversarul nostru nu trebuie luat ca victimă sigură. Atletic Bradu vine dintr-o zonă cu un potenţial imens, se ştie ce fotbalişti a dat Argeşul, aşa că este o echipă care nu trebuie tratată cu indiferenţă pentru că altfel te arzi. Nu trebuie să ne gândim că Argeşul trece acum printr-o perioadă grea, trebuie să ne întrebăm doar unde sunt acei jucători şi să ne gândim că fotbalul nu moare aşa uşor. Nu vom avea un meci facil la Bradu, este o echipă pe care nu o cunoaştem, ştim că vom juca pe un teren sintetic, dar noi, de când a venit Fane Nanu, jucăm orice meci la victorie”.

În privinţa luptei pentru promovare, acolo unde s-ar putea găsi şi Minerul Motru, având în vedere obiectivul propus, Mihai Cernica vede o luptă acerbă între mai multe echipe: „Va fi o serie interesantă după ce au fost introduse şi echipele din Cisnădie şi Târgovişte. În lupta pentru promovare cred că se vor implica FC Cisnădie, Jiul Rovinari, Minerul Mătăsari, FC Caracal, dar pot intra şi alte echipe în această ecuaţie. Prevăd o luptă foarte interesantă fiind o serie destul de echilibrată, cu echipe puternice”, a mai declarat directorul sportiv al motrenilor.

 www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.