RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii vor testa doi camerunezi în Austria

/ 3 iulie 2011

Impresarul Eutin Bojin le oferă Pandurilor două soluţii ofensive, un playmaker şi un atacant.

Arnaud Monkam Nguekam are 25 ani, este mijlocaş ofensiv şi are experienţa a trei sezoane jucate în Norvegia. În 2006 a fost cumpărat de Brann Bergen, care a devenit campioană în Norvegia, dar a fost împrumutat în liga a doua, la Lov-Ham Bergen. Din 2009 joacă pentru Cotonsport, în Camerun, având 45 de meciuri jucate şi 12 goluri. Monkam este internaţional camerunez la toate categoriile de vârstă şi a jucat pentru naţionala de seniori 9 meciuri în 2011, în total având 18 selecţii în echipa leilor neîmblânziţi.

Al doilea camerunez ce va susţine probe la Pandurii în Austria este Olomo Nkodo Leon Basile, un atacant de 21 ani, ce este legitimat la Mbalmaiyo FC, echipă la care a jucat 20 de meciuri marcând 14 goluri. Campionatul trecut el a evoluat la Lausanne de Yaounde în 26 de meciuri reuşind să înscrie 21 de goluri. „Nkodo este foarte bine văzut în Camerun, este internaţional de tineret şi are stofă de golgheter. Este considerat urmaşul lui Samuel Eto’o”, a declarat pentru www.sportingorj.ro Eutin Bojin, cel care i-a adus pe cei doi în România pentru a da probe la Pandurii.

Monkam şi Nkodo vor ajunge în Austria după ce-şi vor rezolva problemele legate de viză: „Cei doi camerunezi, deşi iniţial ni s-a spus că au viză pentru spaţiul Schengen, nu o au. Ei sunt acum la Sânicolau şi, în funcţie de cum va reuşi impresarul lor să le rezolve problemele legate de viză, ei vor ajunge mâine seară în Austria”, a declarat Eugen Pârvulescu.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.