RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Apostu ar vrea să plece liber, Pandurii nu-l lasă

/ 16 iunie 2011

Atacantul Bogdan Apostu a fost prezent ieri la Târgu Jiu, dar nu pentru reunirea lotului echipei gorjene, ci pentru a discuta cu cei din conducerea Pandurilor.

Apostu spune că şi-a găsit echipe care îl doresc, însă din postura de jucător liber de contract, situaţie cu care nu sunt însă de acord gorjenii: „Din păcate, lucrurile stau aşa cum stau, adică deloc bine pentru mine… Pot să spun că sunt pentru a doua oară surprins de când am venit la Pandurii şi practic, a doua dezamăgire. Prima oară am fost atunci când mi s-a spus că nu mai pot continua la această echipă, dar am trecut peste, am încercat să înţeleg că atunci când nu mai joci trebuie să cauţi alte soluţii la altă echipă, ca să fi fotbalist trebuie să joci. A doua oară am trăit o la fel de mare dezamăgire chiar acum, când nu mi se dă voie să plec. Mă rog, pot să plec, doar în condiţiile conducerii de la Pandurii, care cere 50.000 de euro pe mine. Pentru că eu am deja mai multe oferte, dar numai ca şi jucător liber de contract. Ori cu criza asta, cine mai dă bani pe mine?”, a declarat Apostu.

După un sezon în care a jucat 945 de minute în 20 de partide în tricoul Pandurilor în campionatul trecut, Bogdan Apostu a înscris de patru ori pentru gorjeni şi speră că va avea parte de înţelegere din partea conducerii pentru a nu rata perioada de pregătire, majoritatea echipelor de primă ligă pregătindu-se acum de primele cantonamente.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.