RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Jiul Rovinari a învins fără drept de apel Pandurii II

/ 4 iunie 2011

În ultima etapă a Ligii a III-a, în seria a IV-a a avut loc unul dintre derby-urile gorjene, la Rovinari, Jiul reuşind să câştige cu 4-1 (3-0) în faţa echipei a doua a Pandurilor.

Meciul s-a dovedit a fi mult mai uşor pentru gazde decât s-ar fi aşteptat, asta din cauza apărării visătoare a celor de la Pandurii II, care au dormit în ghete la trei faze fixe din prima jumătate de oră, Jiul stabilind scorul pauzei din două auturi şi un corner.

Scorul a fost deschis de Daviţoiu, care a înscris din apropiere după o aruncare de la margine a lui Traşcă ce a depăşit întreaga apărare a Pandurilor în frunte cu Bănică, portarul oaspeţilor greşind capital. Oaspeţii nu s-au trezit şi în minutul 16 o nouă aruncare de la margine a lui Traşcă avea să modifice din nou scorul, de această dată Văcaru trimiţând balonul cu capul din 7 metri în plasa porţii nefericitului Bănică. Şi asta nu avea să fie totul, pentru că în minutul 33, o altă fază fixă avea să fie finalizată de gazde prin Traşcă, acesta fructificând un corner executat de Romeo Rădoi ducând scorul la 3-0. Astfel, într-o repriză în care Pandurii II a fost mai mult timp prezentă în jumătatea adversă, Jiul Rovinari a avut maturitatea de a transforma în gol fiecare ocazie avută făcând ca victoria să-i fie aproape.

În partea a doua a meciului, Pandurii II a încercat să spele din ruşinea primului mitan, dar, deschizându-se în apărare, a oferit mai multe spaţii pentru contraatacurile gazdelor. Fotescu, reintrat în echipă după o absenţă destul de lungă în acest retur, a scăpat singur cu Bănică în minutul 65, dar a fost ajuns de Ştreangă şi balonul a fost trimis în corner. Prima ocazie a oaspeţilor în acest meci a venit abia în minutul 68, dar balonul trimis de Vlăduţi a fost respins din drumul său spre gol de Cârciumaru, care a trimis în corner.  Fotescu avea să anunţe modificarea scorului cu o acâiune superbă în minutul 80, când a intrat în careu, dar s-a complicat încercând prea multe driblinguri. Vârful Jiului a reuşit totuşi să ducă scorul la 4-0 în minutul 83 în urma unei pătrunderi de toată frumuseţea, Fotescu driblând tot ce i-a ieşit în cale. Oaspeţii s-au trezit din pumni abia pe final şi după ce Zamfir l-a pus la încercare pe Voinea în minutul 85, un minut mai târziu Vlăduţi a şutat şi el de pe partea dreaptă, Voinea a respins, dar Golea a redus din handicap stabilind scorul final, 4-1 pentru Jiul.

Victoria Jiului Rovinari nu i-a ajutat pe băieţii lui Cătălin Trofin să-şi vadă visul împlinit, acela de a încheia sezonul pe podium, asta pentru că o altă echipă gorjeană a terminat campionatul cu un succes în deplasare, Minerul Mătăsari impunându-se la Turnu Măgurele în faţa celor de la Turris cu scorul de 3-1. Minerul Mătăsari a încheiat astfel sezonul pe locul 3, imediat în spatele acestora fiind Jiul Rovinari, pe locul al patrulea, la un singur punct distanţă, pe locul şase a terminat sezonul Pandurii II, în vreme ce Minerul Motru a încheiat competiţia pe locul 7.

Jiul Rovinari – Pandurii II Târgu Jiu 4-1 (3-0)

Stadion „Tineretului” Rovinari, spectatori: 1.000

Au marcat: Daviţoiu (min. 7), Văcaru (min. 16), Traşcă (min. 33), Fotescu (min. 83) / Golea (min. 86)

Jiul Rovinari: Voinea – Traşcă, Cârciumaru, Amzucu, Trofin (min. 70 Popescu) – Tudorache, R. Rădoi, Stoian (min. 62 Vulpe), Daviţoiu – Văcaru (min. 46 Fotescu), Şoşoi (min. 77 Lăcătuşu). Antrenori: Cătălin Trofin şi Gabi Răscol.

Pandurii II: Bănică – Dobroiu (min. 64 Stanciu), Ştreangă, Chibulcutean, Diaconu- Bertea (min. 74 Golea) – Orac, Poiană, Fărcăşanu (min. 46 Zamfir), Nicoloff (min. 46 Unguru), Vlăduţi. Antrenor: Florin Bejinariu.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • grrrasssu spune:

    echipa a doua a pandurilor mai bine zis a clanurilor LA LIGA 5 LASATI PE ALTII MAI TINERI!HALITI BANII DEGEABA STITI VOI CARE!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.