RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Eşec în prelungiri pentru Pandurii la Târgu Mureş

/ 4 mai 2011

Pandurii a mers pe mâna puştilor la Târgu Mureş, Grigoraş trimiţând în teren cea mai tânără defensivă din Liga I, şi a fost aproape de a scoate un rezultat de egalitate, dar golul lui Astfaei din prelungiri a consemnat victoria norocoasă a gazdelor cu 1-0 (0-0).

Grigoraş a mers pe principiul conform căruia cea mai bună apărare este atacul şi n-a dorit să cedeze mijlocul terenului retrăgându-l pe Pintilii, aşa că în defensivă l-a trimis pe Tătaru, debutant în Liga I ca şi portarul David Lazar, alături de Rada. În plus, tehnicianul gorjenilor a mizat pe un joc cu trei atacanţi de meserie, lângă Lemnaru şi Stromajer fiind trimis şi Apostu.

După ce gazdele au ratat două mari ocazii în debutul meciului prin Didi, în minutul 3, şi Astafei, care în minutul 13 a trimis peste poartă din doar 4 metri, Pandurii a replicat prin acţiunea lui Grecu din minutul 26. Fundaşul stânga al Pandurilor a centrat perfect în faţa porţii, dar nici Apostu şi nici Lemnaru nu au fost prezenţi la întâlnirea cu balonul, aşa că mingea a fost reţinută de Balauru. Gazdele au avut apoi o perioadă bună în care Zaharia, Florin Dan şi Issa Ba au avut ocazii bune în minutele 30, 31 şi 36, dar primi doi au trimis pe lângă poartă, iar şutul senegalezului a fost reţinut în doi timpi de Lazar. Replica Pandurilor a venit imediat, în minutul 43 gorjenii trecând de două ori pe lângă gol prin Apostu şi Voiculeţ, ultimul şutând în plasa laterală din poziţie foarte bună. Imediat după reluare Stromajer a fost şi el la un pas de a deschide scorul, în minutul 48 reluând cu capul pe lângă poartă din interiorul careului mic o centrare a lui Lemnaru. Ultima zvâcnire în ofensivă a Pandurilor a venit în minutul 55 din partea lui Voiculeţ, care a luat o acţiune pe cont propriu, a înşirat pe drum patru adversari, dar rămas singur cu Balauru şi-a făcut prea lung balonul şi acesta s-a scurs în afara terenului de joc.

După ce Grigoraş a fost trimis în tribună de arbitrul Dragoş Istrate, Sabău a făcut câteva mişcări inspirate trimiţându-i pe teren pe Vagner, Ruiz şi Răduţă, oameni care au dinamizat atacul gazdelor. Ruiz şi-a trecut în cont trei mari ocazii între minutele 74 şi 77, în vreme ce Vagner a ratat de puţin ţinta în minutul 86 la o ieşire hazardată a lui Lazar, impecabil până în acel moment la meciul său de debut în Liga I. Când nimic nu mai părea că poate schimba un 0-0 care mulţumea în parte fiecare formaţie, Astafei a prins un şut din 11 metri cu care a înscris singurul gol al meciului după un corner şi o minge întoarsă de Issa Ba.

FCM Târgu Mureş – Pandurii Târgu Jiu 1-0 (0-0)

Stadion „Transil” Târgu Mureş, spectatori: 5.000

A marcat: Astafei (min. 90+2)

FCM Târgu Mureş: Balauru – L. Rus, Iencsi, B. Fernandes, Szilagyi – Vasilache (min. 60 Vagner), Issa Ba, Fl. Dan, Astafei – Zaharia (min. 64 Ruiz), Didi (min. 68 Răduţă). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Pandurii: Lazar – Pleaşcă, Tătaru, Rada, Grecu – Voiculeţ, Pintilii, Nistor (min. 88 Avramescu) – Lemnaru, Apostu (min. 69 Popete), Stromajer (min. 84 Hidişan). Antrenor: Petre Grigoraş.

Cartonaşe galbene: Didi (min. 12), Vasilache (min. 15), Szilagyi (min. 53), Issa Ba (min. 81), Balauru (min. 90+3) / Pintilii (min. 30), Pleaşcă (min. 57), Tătaru (min. 64), Lemnaru (min. 91)

Arbitri: Dragoş Istrate – Florin Ungureanu, Bogdan Gheorghe.

www.sportingorj.ro

Comentează!

4 Comentarii până acum

  • gorj spune:

    grigoras esti nebun la cap sau ce dreq faci mah, esti plictisit si mentalitatea da va da roade in LIGA 2 !!!!! Esti un antrenor care faci numai tampenii in ultimele meciuri!!!!!

    • HHH spune:

      Cum mha Gorj acum il critici si pana mai acum il laudai ca e cel mai bun ca e cel mai tare nu aveati frica de retrogradare si acum stai cu morcovu cu tot cu iepuras la C U R…nu as vrea sa retrogradeze pandurii dar nici sa mai ramana ca si pana acum pe manevrele lu Condescu.

      • gorj spune:

        ai dreptate dar s-a vazut cat de bun este in ultimele meciuri!!!! infrangere in ultimele minute!!! NO COMENT!!!! Decat milogi mai bine in LIGA 2!!! DE FIECARE DATA TRE SA FIM MILOGII LIGII!!!

        • dani spune:

          grigoras este un antrenor bun dar mai trebuie si lotul sa fie valoros.In primul rand cu acelasi lot nu au jucat nimic pana acum in era badea, iar noi vrem sa fie ca barcelona cu acelasi lot cu care am obtinut rezulatate f.bune ,insa numai nesansa ne-a privat de nulte puncte….

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.