RSS post comments feeds rss email feeds twitter

S-a rupt Chiricheş. Fundaşul Pandurilor se tratează la Belgrad

/ 12 aprilie 2011

Pandurii l-au pierdut pe Chiricheş pentru următoarele meciuri, fundaşul echipei gorjene alegându-se cu o ruptură fibrilară la meciul cu Victoria Brăneşti.

Controlul efectuat după meciul de la Drobeta Turnu Severin a dezvăluit faptul că accidentarea nu este una atât de uşoară pe cât se spera, iar Chiricheş a fost trimis să se trateze la Mariana Kovacevic în speranţa unei refaceri cât mai rapide: “Sunt la Belgrad la tratament. Din păcate am făcut ruptură. Sper să îmi revin cât mai repede, dar nu pot să spun acum cât voi fi nevoit să stau”, a declarat Chiricheş pentru www.sportingorj.ro.

Vlad Chiricheş nu este la prima vizită la celebra vindecătoare, fundaşul Pandurilor tratându-se la Belgrad şi după ruptura fibrilară suferită la meciul cu Sportul Studenţesc din turul campionatului. Atunci, Chiricheş a revenit ca titular în echipa Pandurilor după o perioadă de doar 12 zile, perioadă în care a ratat un singur meci, cel din Ghencea cu Steaua.

În cazul în care recuperarea lui Chiricheş va fi la fel de rapidă, fundaşul Pandurilor va rata nu doar meciul de la Timişoara, ci şi pe cel de sâmbătă, când echipa gorjeană va juca pe teren propriu cu Astra Ploieşti, în cel mai fericit caz el urmând a reveni pe teren la meciul din deplasare cu Sportul Studenţesc din Vinerea Mare.

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.