RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Chiricheş: “Sunt peste tot, dar tot la Pandurii sunt”

/ 1 martie 2011

Numele lui Vlad Chiricheş este trecut pe lista mai multor echipe de top din România, Dinamo şi Steaua nominalizându-l pe fundaşul central printre jucătorii ce ar putea stinge litigiul dintre echipa din Ştefan cel Mare şi Pandurii.

Cu toate acestea, Chiricheş nu se gândeşte acum decât la Pandurii şi la meciul cu Dinamo: “Sunt peste tot, dar tot la Pandurii sunt şi mă antrenez cu băieţii. Am intrat la mijloc pe nevrute. Probabil că sunt dorit, dar dacă eram aşa dorit trebuia să vină cu o ofertă clară la club nu pe o datorie. Mă gândesc că nu s-ar putea juca, dar am speranţe că o să se joace”, spune fundaşul Pandurilor. Acesta a mai declarat că Pandurii ţintesc victoria în Groapă: “Şanse sunt să câştigăm. La orice meci sunt şanse. Noi o să facem tot ce ţine de noi să fie bine. Tot ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, pe de o parte poate fi un stimulent, pe de altă parte poate cădem psihic. Noi suntem motivaţi să jucăm şi să câştigăm. Din partea domnului Condescu poate să fie o răzbunare, dar din partea noastră nu e decât un meci normal pe puncte, poate urcăm în clasament dacă câştigăm”,a mai spus Chiricheş.

După ce Condescu a declarat că este dispus să o aducă pe Shakira pentru a le cânta jucătorilor săi dacă vor câştiga în Groapă, Chiricheş a glumit spunând că are alte preferinţe, iar frumoasa interpretă este ocupată cu Pique, jucătorul Barcelonei: “Shakira e cu Pique acum nu cred că e disponibilă pentru Pandurii, poate o excursie la Las Vegas. Glumesc, important e să jucăm şi să câştigăm noi punctele pe teren”, a mai declarat Chiricheş.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.