Încet, încet baschetul se cuibărise în sufletul tot mai multor gorjeni în ultima vreme, asta în ciuda faptului că acest sport nu are o prea mare tradiţie pe aceste meleaguri.

Marele merit al aducerii atâtor tineri la Sala Sporturilor, săptămână de săptămână, aparţine unor oameni care au tras practic de unii singuri această echipă spre Divizia A şi a altuia, venit de peste ocean, care ştia că baschetul înseamnă spectacol şi că baschetul, ca de altfel orice sport, nu se face pentru cel care-l practică, ci pentru cel care scoate din buzunar un bănuţ pentru a fi la fiecare meci în tribună pentru a se bucura de spectacolul din teren şi participa la rândul său la spectacolul din sală.

Lucrurile s-au schimbat brutal în această vară. Din cei care au susţinut spectacolul şi apropiera dintre cei care fac acest sport şi cei care trebuie să se bucure de el din tribune n-au mai rămas decât doi jucători. Restul a devenit istorie.

Venirea lui Marius Vlaicu în postul de preşedinte al secţiei de baschet a făcut ca lumea să privească mai sceptică spre această echipă mai ales după ce s-a renunţat la Theo Evans şi a fost adus un tehnician sârb. Dar lumea a venit în continuare la baschet şi spectacolul în tribune a continuat, chiar dacă cel din teren n-a mai fost ridicat la aceleaşi cote. Lumea a acceptat că nu trebuie să judece, ci să cântărească mai întâi, numai că ce a fost pus pe talerele balanţei nu avea cum să păstreze sprijinul lor necondiţionat la aceleaşi dimensiuni.

Dacă acum un an, chiar dacă echipa nu se simţea bine pe teren, atunci când, idiferent dacă era vorba de victorie sau înfrângere, la salutul de la finalul partidei niciun jucător nu avea motive să nu se simtă confortabil în preajma suporterilor, acum avem motive să credem că unii dintre cei care stau pe bancă trec prin faţa tribunei cu inima îndoită.

Nu ştiu care au fost raţionamentele care l-au dus pe Stroescu în postura de antrenor secund şi nici cele care îi oferă acestuia un salariu discordant cu ceea ce el arată în teren. Şi nici măcar de ce se începe prezentarea echipei cu el. Ceea ce înţeleg este că el este plătit să joace şi să-i facă pe cei care-l plătesc să fie mândri de el. Dacă nureuşeşte, cel mai înţelept ar fi să tacă. În niciun caz nu are dreptul de a ridica vocea, cu atât mai puţin pumnul, spre cei care au îndrăzint să-i ceară să dea mai mult decât poate să dea.

Ştiu sigur însă că, dacă vrea ca atmosfera de la baschet să nu alunece spre mocirla de la fotbal, Vlaicu trebuie să o cotească rapid.

Unul care ridică pumnul nu merită cu siguranţă să fie secund, căpitan sau ce o mai dori el să fie el la echipă. Nu merită decât să fie trimis în tribună. Lângă cei în faţa cărora a încercat să-şi impună punctul de vedere cu pumnul, dacă cu mingea nu a reuşit.

www.sportingorj.ro