RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pârvulescu a confirmat interesul lui Florian Walter pentru Marius Popa

/ 9 decembrie 2010

Preşedintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu, a confirmat faptul că au existat discuţii cu principalul finanţator al celor de la Universitatea Cluj, Florian Walter, cu privire la trecerea lui Marius Popa de la Pandurii la echipa ardeleană.

“Pentru Marius Popa a fost doar o simplă discuţie pe care am avut-o cu finanţatorul celor de la U Cluj, Florian Walter. A fost o întrebare simplă, aşa cum sunt foarte multe în această perioadă în care toată lumea pune întrebări oricui, despre fiecare jucător despre care crede că i-ar putea fi de folos”, a declarat Eugen Pârvulescu pentru www.sportingorj.ro. Preşedintele executiv al Pandurilor a mai declarat că discuţia a rămas deocamdată fără finalitate, dar şi că o eventuală plecare a lui Marius Popa ar trebui să aducă clubului gorjean un plus financiar având în vedere valoarea portarului: „Marius Popa nu şi-a manifestat în niciun moment faţă de noi dorinţa de a pleca, aşa că, în acest moment el este jucătorul nostru. El poate pleca, la U Cluj sau la orice altă echipă în cazul în care Pandurii vor primi o ofertă pe care nu am putea să o refuzăm. Trebuie ţinut cont că este un portar de valoare, care a trecut pe la echipa naţională şi ar mai putea ajunge acolo. După părerea mea este unul dintre primii 5-6 portari români în acest moment. Pot să spun că niciun jucător adus în această vară nu va pleca de la Pandurii sub preţul pe care l-am plătit pentru el celor de la Internaţional”, a comentat Eugen Pârvulescu.

Chiar dacă cei din conducerea Pandurilor au declarat că sumele trecute în actele de transfer ale jucătorilor aduşi de la Internaţional în această vară au fost trecute aleatoriu, cele două cluburi negociind doar o sumă totală a tranzacţiei, pentru transferul lui Marius Popa exsită o rată scadentă la sfârşitul lunii ianuarie în valoare de 158.000 de euro plus TVA.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.