RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Matei are ruptură, Băcilă îi ia locul în defensivă

/ 16 noiembrie 2010

Fundaşul dreapta Gabi Matei a fost diagnosticat cu o ruptură fibrilară de 4 mm, fapt ce-l face indisponibil pentru ceva vreme, probabil până la finalul sezonului de toamnă.

Ruptura musculară îl face pe Matei să-şi piardă statutul de integralist la Pandurii în acest sezon, el fiind ultimul jucător al gorjenilor care nu lipsise niciun minut în acest sezon de pe teren, dar mai important este faptul că el lasă un gol în garnitura de start, acolo unde Grigoraş se vede nevoit să apeleze la Cosmin Băcilă, jucător care va bifa acum şi al treilea compartiment în care va juca după ce a evoluat în debutul campionatului în linia mediană, iar la ultimele partide în atac.

Băcilă, care a mai jucat fundaş dreapta la Farul, nu se sperie de noile sarcini pe care le va avea de îndeplinit şi spune că, în orice condiţii, Pandurii trebuie să învingă vineri Braşovul: “O să joc şi fundaş, nu e ceva nou pentru mine. Am mai jucat, sper să-mi fac treaba cât mai bine şi să câştigăm. Avem un meci foarte greu cu Braşovul şi avem nevoie de cele trei puncte ca de aer”, a declarat Băcilă.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.