RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Reacţii…

/ 30 august 2010

După meciul pandurilor cu CFR Cluj cele două tabere aveau stări de spirit diferite. Era şi normal atâta timp cât a existat o învinsă şi o învingătoare.

Am pierdut un meci pe care, la cum au decurs lucrurile, nu trebuia să-l pierdem. Au fost minute în care am judecat greşit ideile adversarului, suferim încă la fazele fixe, nu suntem deloc concentraţi. Dacă am fi crezut mai mult, am fi reuşit să obţinem măcar un egal. În multe momente am reuşit să speculăm punctele slabe ale adversarului. Nu mă îngrijorează că suntem pe ultimul loc, clasamentul este relativ în acest moment. Există o apăsare mai mult mentală asupra jucătorilor, avem două săptămâni să ne reîncărcăm bateriile. Obiectivul nostru este locul 10 şi am încredere că îl vom îndeplini”, Ionuţ Badea, antrenor Pandurii

Sunt trei puncte meritate, am făcut o primă repriză bună în care am şi ratat câteva ocazii clare. A fost important să câştigăm, este bine că am bifat cele trei puncte. Pe final, mi-a revenit în minte acel meci cu Astra”, Andrea Mandorlini, antrenor CFR

Mă bucur pentru victorie. Era importantă, chiar vitală victoria pentru că am pierdut multe puncte în debut de campionat. Acest rezultat ne dă încredere, era o problemă dacă nu băteam”, Arpad Paszkany, patron CFR

Ne trebuia victoria şi am obţinut-o. Putea fi mult mai clară, dar acum e important că am câştigat. Fără aceste succese nu poţi să ai moral. Nu mi-a fost teamă de această partidă chiar dacă nemeritat puteam fi egalaţi pe final. În prima repriză am avut minute bune în care am fost net superiori adversarilor, dar şi în repriza a doua am avut ocazii mai clare decât Pandurii. Dacă era 2-0 era mai frumos. Acum scorul mai puţin contează, importantă e victoria”, Iuliu Mureşan, preşedinte CFR

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.