RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii, „haiduci” pentru 85 de minute

/ 9 august 2010

Victoria Pandurilor în meciul cu Dinamo nu ar fi fost o surpriză nici măcar pentru antrenorul bucureştenilor, însă echipa lui Ionuţ Badea a fost nevoită să se mulţumească cu un egal după ce Andrei Cristea şi Marius Niculae au ucis speranţele gorjenilor de a-şi trece în cont primul succes stagional.

Badea a început prudent partida cu Dinamo propunând o formulă de echipă cu Pintilii la închidere şi cu Brata surprinzător titularizat pe banda stângă după ce tânărul jucător fusese doar rezervă la meciul de la Galaţi. Brata avea să fie omul primelor 45 de minute după ce a deschis scorul în minutul 30 şi a scos penaltiul din care Orac a dus scorul la 2-0 cu două minute înainte de pauză.

Diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul însă în repriza secundă, atunci când Ioan Andone a avut cu ce veni de pe bancă, schimbările făcute aducând mai multe baloane în careul Pandurilor. Cătălin Munteanu, Dănciulescu şi Marius Niculae au fost aşii din mîneca lui Ando, tehnicianul dinamoviştilor mizând pe Torje în apărare în flancul drept în ultimele 20 de minute, atunci când Marius Niculae a fost trimis pe teren în locul lui Helder. Ionuţ Badea a încercat să ţină mijlocul terenului sub control şi a plusat cu un om, după ce l-a introdus pe Nistor în locul lui Brata, Orac a făcut şi el pasul înapoi trecând pe flancul stâng. Mişcarea lui Badea nu a avut efectul scontat, Dinamo a împins jocul spre careul Pandurilor, uneori chiar şi cu ajutorul arbitrului Marius Avram, care a acordat cu destulă uşurinţă faulturi pentru bucureşteni. După un astfel de fault la mijlocul terenului avea să vină golul de 2-1, Andrei Cristea rămânând nepermis de singur în careul Pandurilor, iar din astfel de poziţii atacantul lui Dinamo nu ratează. Era minutul 85 şi soarta jocului nu fusese încă scrisă, Dinamo profitând în minutul 89 de naivitatea Pandurilor la o nouă fază fixă, Marius Niculae fiind omul potrivit la locul potrivit pentru ca Dinamo să smulgă in-extremis un punct pe „Municipal”-ul târgujian.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.