Ralbex Turcineşti nu se consideră scăpată de grijile retrogradării deşi a învins etapa trecută categoric pe Minerul Motru cu scorul de 4-1, trupa lui Cristi Popescu ocupând în acest moment locul 10 în seria a IV-a a Ligii a III-a.
Tehnicianul Ralbexului spune că doar după ce va strânge 6 puncte din următoarele două partide poate deschide şampania pentru a sărbători îndeplinirea obiectivului: „Am obţinut o victorie importantă în faţa celor de la Minerul Motru, dar încă nu mă pot bucura de ea pentru că am un obiectiv şi sunt abia la început de drum. Obiectivul este să obţin 9 puncte din aceste trei etape, cea cu Minerul Motru, aceasta cu Craiova şi cea care va urma, cu Minerul Mătăsari. Dacă nu vom câştiga acum cu cei de la Primavera Craiova, victoria cu Minerul Motru nu valorează prea mult. În cazul în care îmi îndeplinesc acest obiectiv şi obţinem cele 9 puncte, suntem salvaţi de la retrogradare în proporţie de peste 95%”, a declarat Cristi Popescu pentru www.sportingorj.ro .
După ce Juventus Bascov s-a retras la începutul returului, în seria a IV-a s-a mai înregistrat un abandon, Armata Craiova retrâgându-se şi ea din competiţie. Retragerea craiovenilor nu favorizează în niciun fel echipa gorjeană, care a jucat în acest retur la Craiova terminând la egalitate, scor 0-0: „Dacă am fi fost programaţi după ce s-au retras, am fi câştigat şi noi 3 puncte în deplasare, aşa rămânem doar cu unul. În plus speram ca ei să-i mai încurce şi pe ceilalţi pentru că aveau o echipă destul de bună”, a mai declarat antrenorul celor de la Ralbex. Acesta spune că este surprins de cât de strânsă este lupta pentru evitare a retrogradării şi regretă faptul că echipa sa a pierdut prea uşor unele puncte pe care le-a avut în mână: „E o serie foarte echilibrată. Chiar dacă am obţinut unele victorii, n-am reuşit să ne rupem de pluton. Am avut şi ghinion la unele partide în care au trecut punctele pe lângă noi. La meciul cu Armata, la cel cu Alexandria, în care am avut jucător eliminat în secunda 7, sau cu Corabia, meci în care am fost egalaţi în minutul 87 şi am pierdut două puncte”, a mai spus Cristi Popescu.
Ralbex Turcineşti evoluează în această rundă în deplasare în compania celor de la Primavera, echipa secundă a Universităţii Craiova, şi speră într-o victorie în deplasare care să le primenească situaţia în clasamentul adevărului înaintea opt etape de campionat.
www.sportingorj.ro
Au luat bataie cu 4-1!!!