RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Salbă de medalii pentru gorjence la Campionatele Naţionale de Box

/ 30 martie 2010

Gorjul a fost foarte bine reprezentat la această ediţie a Campionatelor Naţionale de Box feminin care au avut loc la Câmpulung Muscel, o medalie de aur şi patru de argint fiind bilanţul participării fetelor gorjence la această competiţie.

„Sunt rezultate foarte bune, fetele sunt într-un mare progres şi trebuie să avem răbdare cu ele pentru că putem avea rezultate şi mai bune în viitor chiar dacă la feminin este o concurenţă foarte mare în acest moment”, a declarat antrenorul Ninel Geică despre comportarea gorjencelor la această ediţie a Campionatelor Naţionale şi despre viitorul boxului feminin în Gorj.

Denisa Amza, la categoria 57 kg, senioare, sportivă cu dublă legitimare CSS Târgu Jiu – Steaua, este cea care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere devenind campioană naţională, în vreme ce Bianca Apostol şi Alexandra Ileana Cârstea, de la CS Pandurii Târgu Jiu, Ana Roxana Pătraşcu, de la CSS Târgu Jiu, şi Izabela Ştefănescu, de la Minerul Jilţ Mătăsari, au boxat în finalele categoriilor lor şi au devenit vicecampioane naţionale.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.