Energia a învins la pas în deplasare pe Rom Cri Braşov, scor 31-21 (18-8)
/ 22 martie 2010 In Fără categorieEnergia Pandurii Târgu Jiu este în grafic pentru lupta pe care o duce pentru obţinerea unui loc care să-i permită accesul în cupele europene după ce a învins fără drept de apel în deplasare pe Rom Cri Braşov cu scorul de 31-21 (18-8).
Partida de la Braşov a fost una la discreţia elevilor lui Vasile Stângă, Energia tranşând meciul încă din primele minute ale confruntării: „A fost o atmosferă de meci de vacanţă. Gazdele au cedat repede, iar noi am făcut ca diferenţa pe tabelă să devină una mare şi în acest fel ne-am făcut şi jocul mai uşor”, a declarat antrenorul Vasile Stângă. Prezenţa echipei gorjene în sezonul viitor al cupelor europene pare a fi deja un vis împlinit, însă Vasile Stângă are un alt obiectiv, mai îndrăzneţ: „Am obiectiv să câştig toate meciurile până la sfârşitul campionatului şi să ocupăm locul trei la final”, a mai spus antrenorul Energiei, cel care este în acelaşi timp şi selecţionerul naţionalei masculine de handbal a României.
La sfârşitul acestei săptămâni Energia va juca pe teren propriu în compania celor de la CSM Satu Mare, un meci pentru care nu există altă variantă decât victoria gazdelor, sub bagheta lui Vasile Stângă echipa gorjeană devenind una redutabilă în confruntările de pe propriul teren.
www.sportingorj.ro