RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Condescu şi-a dus jucătorii în mină

/ 25 februarie 2010

În buna tradiţie a momentelor dificile pe care Pandurii le-au trăit în Liga I, după înfrângerea din prima rundă a returului, Marin Condescu a organizat o nouă excursie tematică pentru jucătorii echipei gorjene.

Dacă de multe ori jucătorii au fost trimişi la mănăstire pentru a afla de la Dumnezeu calea spre victorie, de această dată preşedintele Pandurilor şi-a băgat jucătorii în pământ. La propriu, dar nu în sensul grav al expresiei, fiind vorba de o vizită la o mină de subteran. Jucătorii au fost duşi la cariera Lupoaia din Motru. Cu antrenorul Ciobotariu în frunte, dar şi alături de Condescu sau Temelescu, fotbaliştii de la Pandurii au luat cizmele de cauciuc, salopetele si lămpaşele şi după o scurtă instruire au coborât la 200 m sub pământ pentru a vedea cu ochii lor condiţiile în care muncesc cei care contribuie la salariile lor.

„Pentru ei e o experienţă nouă, de aceea i-am şi adus să vadă cum se munceşte într-o mină. Nu a fost o pedeapsă, ci am vrut doar să vadă şi ei cum muncesc minerii”, a declarat Condescu pentru site-ul oficial al Pandurilor după ieşirea din subteran, acolo unde a precizat că jucătorii au avut ocazia să audă chiar şi o explozie.

Chiar dacă preşedintele Condescu a precizat că această vizită în mină n-a fost gândită ca o pedeapsă, cu siguranţă acesta speră ca după ce au văzut condiţiile din subteran, fotbaliştii de la Pandurii vor arăta pe teren mai multă determinare şi dorinţă de victorie.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.