Energia Rovinari a pierdut oarecum surprinzător meciul cu SCM U Craiova din turul campionatului Diviziei A de baschet masculin, asta deşi pornea ca mare favorită la acea oră.
Înfrângerea de la Craiova pare să-i mobilizeze acum pe jucătorii lui Theo Evans care nu vor să facă nicio concesie echipei universitare chiar dacă aceştia s-au întărit foarte mult în această iarnă: „Ne dorim revanşa. Craiova are echipă bună, s-a văzut asta şi în prima parte a campionatului când au pierdut câteva jocuri la diferenţe mici, dar au şi bătut câteva echipe. Au jucători importanţi, Basset este un jucător periculos dacă îşi intră în joc. Băieţii sunt conştienţi că adversarul este puternic, nu sunt ca cei de la Braşov care au pierdut mai toate meciurile. Craiova abia au pierdut în faţa celor de la Sibiu în ultimele minute, deci au echipă destul de puternică”, a declarat tehnicianul american al Energiei.
Înaintea meciului cu SCM U Craiova, Energia Rovinari ocupă locul 9 în clasament, la un punct distanţă de ultima poziţie ce asigură accesul în play-off, însă în această rundă poate profita de o eventuală înfrângere a celor de la Mureşul Târgu Mureş în faţa Stelei, situaţie în care, dacă şi gorjenii înving, Energia, Mureşul şi Steaua vor fi la egalitate de puncte în clasamentul Diviziei A de baschet masculin.
www.sportingorj.ro