După ce au remizat cu sud-coreenii de la Yonsei, băieţii lui Gabi Zahiu au pierdut al doilea joc amical disputat în Antalya.
Meciul s-a disputat pe terenul Hotelului Titanic, acolo unde echipa germană se află cantonată. Babelsberg 03 este liderul la zi în Regionalliga Nord, în cantonamentul din Antalya a disputat deja un meci contra unei echipe din România, învingând cu 1-0 pe Internaţional Curtea de Argeş, iar după meciul cu Pandurii II, pe 2 februarie va juca şi în compania echipei secunde a Universităţii Craiova.
Nemţii au acuzat jocul dur al Pandurilor din debutul meciului, Prochnow fiind trimis cu ambulanţa la spital după doar 8 minute de joc. Fără prea mari realizări, prima parte a amicalului s-a încheiat şi fără gol, Pandurii nereuşind să profite de faptul că au beneficiat de avantajul vântului din spate. În repriza secundă nemţii au ştiut să profite de acest avantaj, au deschis scorul prin Kocer în minutul 75 printr-o frumoasă lovitură de cap trimisă sub bară de la 8 metri şi şi-au mărit avantajul prin acelaşi Kocer în ultimul minut de joc, atacantul nemţilor scăpând singur pe contraatac în momentul în care Pandurii II forţau egalarea.
Elevii lui Gabi Zahiu vor avea programat şi luni un joc de verificare de la ora 15:00 urmând a juca la Belek, pe terenul Arkadia, cu FC Koper din Slovenia.
Pandurii II Târgu Jiu – SV Babelsberg 03 0-2 (0-0)
Teren Hotel Titanic
A marcat: Kocer (min. 75 şi 89)
Pandurii II: Bănică – Dobroiu, Popa, Dăianu, Constantin, Vancea, Petrache, Stancu, Iclănzan, Vlăduţi, Pătraşcu. Au mai jucat Basara, Pleaşcă, Fărcăşanu, Ciocioi, Bertea, Voinea şi Zgondea.
SV Babelsberg 03: Rauch – Bayram, Oumari, Laars (min. 46 Surma), Rudolph (min. 46 Weidlich) – Frahn (min. 46 Kocer), Moritz, Prochnow (min. 8 Civa), Hartwig – A. Müller ( min. 84 Eichstadt), Kutschke (min.46 Hebisch).
www.sportingorj.ro