Slobodan Pajovic, preparatorul fizic sârb cu un CV impresionant adus de impresarul Zvonko Milojkovic la Pandurii pentru a negocia un contract cu gruparea târgujiană are şanse mici de a rămâne la Târgu Jiu.
Negocierile cu acesta se pare că au ajuns la un punct mort, în ciuda carierei impresionante a sârbului de 58 de ani, medaliat olimpic în 1980 cu naţionala de baschet a Jugoslaviei, conducerea Pandurilor ezită să-i ofere acestuia un contract. Pe lângă alte probleme ivite în timpul negocierilor s-a evidenţiat şi o problemă de comunicare, Pajovic cunoscând prea puţin limba engleză, limbă pe care ar trebui să o folosească pentru a se face înţeles în timpul antrenamentelor.
Fără preparator fizic de la venirea lui Liviu Ciobotariu, Pandurii îşi vor intensifica eforturile de căutare a unui specialist care să fie gata să preia această funcţie înaintea plecării în cantonamentul din Antalya.