Grecu, Rada şi Pleaşcă au ratat ocazia de a debuta în Selecţionata Ligii
/ 17 decembrie 2009 In PanduriiProgramat a se disputa la Cairo, pe 29 decembrie, amicalul Selecţionatei Ligii cu naţionala Kuweitului a fost anulat, anunţă Liga Profesionistă de Fotbal.
Sorin Cârţu, desemnat antrenor al acestei selecţionate de către LPF, anunţase printre cei convocaţi şi trei jucători legitimaţi la Pandurii, unul de la prima echipă, pe Grecu, şi doi de la echipa secundă, Rada şi Pleaşcă, cei trei ratând astfel şansa de a debuta în această selecţionată.
Imediat după finalul turului de campionat numele lui Grecu a mai fost pe o altă listă de convocare, cea a trialului pentru formarea Naţionalei B a României, acolo unde se mai afla şi Alex Păcurar, însă nici Grecu şi nici Păcurar n-au mai ajuns la Mogoşoaia, locul de desfăşurare a trialului. Cei doi n-au pierdut însă mare lucru, plănuitul meci dintre selecţionata de tineret condusă de Săndoi şi Naţionala B fiind de asemenea anulat, cauza aceseti anulări fiind ninsoarea abundentă căzută în ultima vreme.