Previziunile Sport in Gorj .ro au fost confirmate de preşedintele Pandurilor, Marin Condescu anunţând până la urmă jucătorii pe care antrenorul Liviu Ciobotariu nu se va mai baza în partea a doua a campionatului.
Pandurii au renunţat deja la serviciile a cinci jucători, Ionuţ Stancu, Nenad Kutlacic, Ibon Perez Arrieta, Marko Basara şi Enache Câju urmând ca în această perioadă să-şi caute alte echipe la care să evolueze: “Am renunţat la Stancu, Arrieta, Basara, Câju caruia îi expriă împrumutul şi Kutlacic care îşi termină contractul. Mădălin Popa a acceptat modificarea contractului şi va juca pentru echipa a doua. Dacă va avea jocuri bune poate să fie folosit şi la echipa mare” a confirmat preşedintele Pandurilor, Marin Condescu.
Lista plecărilor ar putea fi completată însă şi cu alţi jucători, însă de această dată nu va mai fi vorba de disponibilizari, ci de transferări în baza unor oferte. Cel mai vehiculat nume la acest capitol este cel al lui Alex Păcurar, dar şi Martinovic sau Cardoso ar putea primi oferte care să fie luate în calcul de oficialii Pandurilor.