După ce primul tur al alegerilor prezidenţiale i-a prins pe jucătorii de la Pandurii pe drum spre Iaşi, ei votând la o secţie specială din Târgu Jiu chiar înaintea plecării, elevii lui Ciobotariu vor prinde runda decisivă în stabilirea viitorului preşedinte la Timişoara, acolo unde vor juca în compania vicecampionilor de la FC Timişoara chiar în ziua scrutinului.
Secretarul general al Pandurilor spune că vor face tot posibilul ca jucătorii echipei gorjene să poată să-şi exercite dreptul la vot: „Vom căuta o secţie specială de votare cât mai aproape de locul în care ne vom caza pentru a vota în dimineaţa zilei alegerilor. Sperăm să găsim o secţie nu doar aproape, ci şi mai puţin aglomerată pentru că meciul este programat la ora 18:00 şi nu vrem ca programul echipei să fie afectat foarte mult”, a declarat Daniel Băloi pentru www.sportingorj.ro .
Preşedintele Pandurilor, se află printre susţinătorii lui Traian Băsescu, Marin Condescu lipsind de la meciul cu Rapidul optând ca în timpul partidei să-l însoţească pe preşedintele României în timpul campaniei electorale în câteva localităţile Motru şi Rovinari.