Dinamo l-a pus pe Cardoso pe lista de achiziţii, Condescu spune că nu ştie nimic
/ 2 decembrie 2009 In PanduriiDinamo a pus ochii pe brazilianul Cardoso, jucătorul Pandurilor fiind pe lista de achiziţii a clubului bucureştean în această iarnă.
Fundaşul echipei gorjene a fost cel care a marcat în poarta lui Dolha la meciul terminat la egalitate, scor 1-1, în Groapă, Cardoso fiind atunci remarcat de oficialii dinamovişti. Evoluţiile acestuia nu s-au mai ridicat apoi la acelaşi nivel, iar absenţa sa din prima garnitură la meciul cu Rapid a dat frâu liber speculaţiilor, cotidianul Prosport dându-l pe Cardoso în conflict cu clubul târgujian, lucru infirmat de oficialii Pandurilor, fundaşul ratând meciul cu giuleştenii din cauza unei accidentări care l-ar putea ţine departe de gazon şi la Timişoara.
Marin Condescu spune că Dinamo nu şi-a manifestat interesul pentru Cardoso nici măcar la nivel de vorbe: „Nu e nici un interes din partea lui Dinamo pentru Cardoso. Mai mult decât atât, nu avem nici o ofertă scrisă pentru nici un jucător. În legătură cu Cardoso ar fi ceva discuţii, dar cu alte echipe”, a declarat preşedintele Pandurilor. Acesta nu se arată foarte optimist în privinţa obţinerii unor sume importante de bani din vânzarea jucătorilor în această iarnă, Condescu dând exemplul lui Păcurar, care, de când au apărut speculaţiile cu privire la interesul unor echipe în ceea ce-l priveşte, are evoluţii mult sub aşteptări.