Mihai Săndulache, fostul arbitrul care a demisionat din corpul de arbitrii prim divizionari de baschet acuzând Federaţia Română de Baschet de abuzuri grave, s-a erijat astăzi în apărătorul lui Andrei Căpuşan în conflictul său cu conducerea clubului Energia Rovinari.
Fostul arbitru a sosit la Târgu Jiu în calitate de prieten al jucătorului pentru a încerca să ajute la rezolvarea conflictului, dar după o discuţie avută cu preşedintele clubului Energia, Ion Surdu, lucrurile au degenerat şi s-a ajuns la acuze destul de grave aduse de Săndulache conducerii gorjene. Acesta l-a acuzat pe Ion Surdu că i-ar fi cerut şpagă: “Aţi cerut şpagă pentru a-l lăsa pe Căpuşan să plece. Suma era diferită în funcţie de numele echipei la care ar putea pleca. Atunci când v-a întrebat Căpuşan pentru ce sunt aceşti bani i-aţi răspuns că este taxă de deranj”, au fost acuzele aduse de Săndulache lui Surdu în foaierul Sălii Sportului din Târgu Jiu în faţa mai multor ziarişti.
Mihai Săndulache a continuat spunând că Andrei Căpuşan a fost atras să semneze cu Energia promiţându-i-se că echipa va lupta în acest an pentru locurile 1-4 şi că acum, dincolo de calitatea îndoielnică a lotului cu care gorjenii încep noul sezon, condiţiile în care trebuie să-şi desfăşoare activitatea sunt mizere: “Întrebaţi-i în ce condiţii au stat la Piteşti, cum ieşeau gândacii de sub perne şi mâncau din gamele”, a mai spus Săndulache. Acesta a precizat că şansele ca Andrei Căpuşan să revină la echipă sunt foarte mici: “Căpuşan nu mai calcă în această sală cât timp sunt Surdu şi Vlaicu la echipă”.
Ion Surdu s-a mărginit la a se mira de tupeul avut de fostul arbitru menţionând că nu are de ce să discute cu Săndulache atâta vreme cât el nu face dovada că îl reprezintă pe jucător într-o calitate legală. Nici preşedintele secţiei de baschet, Marius Vlaicu, nu a discutat cu Mihai Săndulescu, el nefăcându-şi apariţia la Sala Sporturilor deşi fostul arbitru spunea că îl aşteaptă.
www.sportingorj.ro
ba da Domnul Vlaicu si-a facut aparitia.. l-am vazut eu discutand cu domnul Sandulache..
mare pacat ca s-a ales praful de cel mai spectaculos si frumos sport din gorj…bravo conducerii…de fapt cu asemenea presedinte(vlaicu),era previzibil…e din cauza crizei,asa-i domnilor conducatori?e la moda in romanica acest motiv…