După trei etape scurse din retur, Pandurii au acumulat un singur punct şi au înscris o singură dată, în partida pierdută cu 2-1 la Vaslui, iar după 20 de etape scurse din această ediţie de campionat gorjenii au cel mai slab atac din Liga I.
Cu doar 15 goluri marcate în acest sezon, Pandurii sunt devansaţi la acest capitol chiar şi de Ceahlăul Piatra Neamţ, echipă care în ciuda unor rezultate de excepţie în debutul returului, cu victorie cu 3-1 în Ghencea şi un 1-1 în Groapă cu Dinamo, pare a fi cea mai aproape de retrogradare.
Numărul foarte mic de goluri înscrise este explicat acum de Ciobotariu prin lipsa de valoare a atacanţilor săi: „Acolo este valoarea individuală a jucătorului. Eu pot să-i fac să alerge bine, să scoată mingea la margine, am lucrat tactic, au ajuns în faţa porţii, am jucat la un moment dat 3-4-3, care era de fapt un sistem cu patru atacanţi, dar dacă nu bagi mingea în poartă e foarte greu… Nu pot spune că am un lot slab valoric, pentru că în lot avem fundaşi, mijlocaşi, atacanţi… Un atacant bun e acela care marchează. Chiar dacă nu face nimic pe teren. Dacă marchează îi strâng mâna, îi dau prima de meci şi felicitări!”, spune tehnicianul Pandurilor. Această concluzie coincide cu cea a fostului tehnician, Sorin Cârţu dând acelaşi verdict referindu-se la oamenii de gol ai Pandurilor, însă Ciobotariu avea cu totul altă părere acum câteva săptămâni, când se declara mulţumit de jucătorii săi din atac.
www.sportingorj.ro