Pandurii Târgu Jiu a evoluat mai bine de o repriză în superioritate numerică pe terenul ultimei clasate, ASA Târgu Mureș, dar a reușit doar o remiză albă, 0-0. Pandurii rămâne neînvinsă în play-out cu un bilanț de o victorie și 3 egaluri.
Pandurii a avut șansa să se rupă de zona periculoasă, însă trupa lui Stoican nu a profitat. Egalul, să ne înțelegem, e un rezultat de apreciat. E un punct adus din deplasare, de pe terenul unei contracandidate care o ține pe ASA în subsol, la șase puncte de olteni. Dar, ținând cont de conjunctură, aceea de a evolua o repriză cu om în plus, egalul nu mai are aceeași valoare. Paradoxal, tocmai cartonașul roșu încasat de Andre în minutul 43 a redus șansele pandurilor la victorie. Dacă se juca 11 la 11, ASA era nevoită să atace, să se deschidă, fiind echipa de acasă obligată să caute victoria. Omul în minus i-a determinat pe mureșeni să facă pasul înapoi și să predea inițiativa oaspeților care, se știe, nu au calitatea necesară să desfacă o apărare aglomerată și ordonată.
Jocul de atac al băieților lui Stoican ține mai mult de hazard și de unele calități individuale iar în contextul evoluțiilor din 3 în 3 zile și acestea sunt perimate.
Ce e remarcabil? Faptul că Pandurii nu a pierdut în play-out. Victima sigură are 4 meciuri fără înfrângere, dintre care trei în deplasare. Faptul că Pandurii nu a primit gol de 344 de minute. Singurul gol încasat în play-out a fost cel din prima etapă, cu FC Voluntari, din minutul 26. Faptul că echipa poate duce ritmul unui meci iar jucătorii sunt feriți de accidentări. Așa Stoican poate alinia, în mare, aceeași formulă meci de meci.
Urmează o nouă finală, cu ACS Poli Timișoara, vineri, tot peste 3 zile. Sper ca oltenii să fie mai proaspeți și să profite din plin de acest lucru.
P.S. : La ACS Poli – Chiajna a ieșit cum și-a dorit Flavius Stoican, adică egal, 0-0, și Pandurii rămâne pe locul 5, la două puncte peste ACS și Chiajna.
Pandurii, om cu om:
L. Popescu: Debut pentru fostul craiovean în tricolul pandurilor. Iată că Stoican i-a folosit pe toți cei 3 portari din lot. Important că nu a luat gol. Era cât pe ce să fie surprins în debut la o centrare din bandă, dar apoi a avut o intervenție mare la șutul lui Gorobsov din lovitură liberă. A arătat că are și priză bună la mingile înalte și un joc de picior decent. Jocul nu l-a pus la încecări dificile, fiind un debut realtiv ușor.
Samson: Odată cu derularea partidelor pare tot mai sigur. Puternic, domină în general fizic adversarul direct, are o pasă ok, dar în continuare nu are joc ofensiv. O singură centrare, în condițiile unui om în plus, și aceea în blocaj.
Ene: Mici greșeli de transmitere a balonului la început pe un teren impracticabil. A încercat multe ieșiri cu balonul la picior dar nu a avut continuare, unica varinată fiind pasa lungă. Și când a avut a ales greșit. Super intervenție în fața lui Ciolacu, la sacrificiu. Un galben prostesc încasat, pentru ca a lovit mingea după fluier la trecerea timpului.
Fl. Ilie: Un joc în nota sa obișnuită, adică foarte sigur. Un singur reproș, când i-a permis lui Ciolacu să-i ia fața în propriul careu, dar colegul Ene l-a dublat remarcabil.
Bușu: Căpitan în lipsa lui Stanca. Ofensiv șters, defensiv ok.
Cioinac: Omul numărul unu al pandurilor. A recuperat foarte mult, are și continuare bună, a încercat de multe ori șutul de la distanță și nu a fost foarte departe de buturi. Un câștig enorm.
Stana: Finalizare lamentabilă, iar la pasare nu a fost cel mai sigur. Multe pase la adversar din partea unui jucător de la care te aștepți să facă și diferența.
Surugiu: Extrem de slab. Capăt de linie, mereu. A avut șansa golului dar a șutat în blocaj. Dacă era puțin fotbalist, o eschivă acolo însemna gol.
Firțulescu: Terenul i-a jucat multe feste. nu a reușit mare lucru.
Negruț: A avut o sclipire care se putea solda cu gol. După o cascadă de driblinguri a șutat pe lângă poartă. Frumoasă fază. În contextul în care ASA s-a apărat, mingile au ajuns greu la el, fiind nevoit să coboare și să rezolve individual fazele.
Hamed: Tânărul de 17 ani a debutat ca titular la Pandurii dar a rezistat pe teren doar 37 de minute. Distrugătorul Mureșan a mai trecut pe lista sa sinistră o victimă. Destul de activ cât a jucat, având tupeu să se lupte cu veteranii gazdelor de la egal la egal.
Păcurar: A intrat în minutul 37 dar nu a impresionat. Destul de fragil, a creat o fază finalizată cu șut de la distanță. Desemnat să execute fazele fixe, nu a fost prea inspirat.
Mărgărit: Atitudine care lasă de dorit. Pe un presing ofensiv s-a oprit după primul adversar și nu a urmărit balonul deși era proaspăt și putea încerca mai mult. Oricum nu s-a văzut.
Hlistei: A intrat în minutul 80 și nu s-a remarcat.