Duminică seara, în ultima partidă pe care Energia o juca în turul sezonului regulat al Ligii Naționale de handbal masculin, nu a fost loc de surprize. Trupa lui Bozo Rudic s-a impus clar, în fața unei echipe modeste, dar antrenorul gorjenilor nu a fost mulțumit.
Pentru Energia, în ciuda scorului mare înregistrat la final, meciul a fost departe de a fi catalogat drept unul reușit. E drept, Energia a avut și probleme de lot, însă antrenorul Bozo Rudic a avut destule motive să se ia cu mâinile de cap. Tehnicianul sârb vorbește despre greșeli copilărești ale elevilor săi, greșeli pe care le fac în ciuda faptului că situațiile de joc le sunt cunoscute, sunt lucrate, dar nu sunt tratate cu maximum de concentrare. Un exemplu clar al lipsei de concentrare este cel de pe final de meci, când Acatrinei a rămas pe bancă deși antrenorul scosese oameni de pe teren și-i spusese că trebuie să intre la joc: „Nivelul concentrare a fost foarte fluctuant. S-a întâmplat ceva și pe final, am schimbat amândoi pivoții și i-am spus lui Acatrinei să intre și el a rămas pe bancă… Asta nu știu dacă se face la 12 ani! E o chestie de… Se mulțumesc ușor, spun „am dat n goluri și e bine”. Asta nu se face! Probabil ei acum sunt mulțumiți, își zic că am câștigat la diferență, dar trebuie să jucăm mult mai bine”, a explicat Bozo Rudic.
Echilibrat în prima parte
Meciul a început cu câteva semne de întrebare, oaspeții fiind cei care au arătat mai mult curaj. După 6 minute de joc, tabela arăta 1-3, dar după încă șase minute lucrurile s-au schimbat radical și gaazdele preluau conducerea, scor 5-4. Un minut mai târziu, CSM Focșani marca pentru ultimul scor egal al partidei, 5-5, moment din care echipa antrenată de Bozo Rudic a avut un parțial de 7-2 cu care s-a distanțat, însă pauza avea să consemneze doar trei goluri între cele două formații, scor 13-10. Foarte repede de la reluare, Energia a găsit calea spre o victorie lejeră. După 8 minute din repriza a doua își dublase deja avantajul de la pauză, iar la jumătatea mitanului secund diferența creștea la 9 goluri. Cu zece minute înainte de final, la scorul 28-19, Energia a marcat șase goluri fără să primească vreunul în șapte minute, ajungându-se astfel la diferența maximă dintre cele două echipe, scor 34-19 în minutul 57. La acest scor, Energia s-a deconectat total, iar oaspeții au profitat și au rămas la doar 11 goluri în spatele trupei lui Bozo Rudic.
Probleme de efectiv
Energia a jucat meciul cu CSM Focșani cu un singur coordonator de joc, Chiruț, lucru care s-a resimțit destul de mult în exprimarea trupei lui Rudic. Acesta a încercat să compenseze prin jocul cu doi pivoți, dar timpul scurt nu a permis ca acesta să fie la nivelul dorit de tehnician: „În atac avem problemă în centru. Am avut un singur om, pe Chiruț. Enache a fost accidentat, Dediu a plecat și acum am încercat să joc cu doi pivoți, dar nu am avut timp să exersăm mai mult pentru că Dediu a plecat ieri (n. red. – sâmbătă), a fost totul foarte repede și abia la ultimul antrenament am putut să lucrăm jocul cu doi pivoți. Vom vedea ce și cum…”, a declarat antrenorul Bozo Rudic.
Claudiu Dediu a părăsit echipa gorjeană, contractul său fiind reziliat de comun acord cu doar o zi înainte de jocul cu CSM Focșani, situație care îl pune pe Rudic în postura de a improviza până în momentul în care la echipă va putea fi adus un nou coordonator.
Energia Târgu Jiu – CSM Focșani 35-24 (13-10)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 250
Energia: Șelaru, Bucătaru, Țenghea – Iancu (1), Bejinariu (3), Chiruț (3), Tîrzioru (2), Țuțu (2), Șoldănescu (2), Păunică (1), Mledenciu (9), Giotoiu (2), Stoica (3), Acatrinei (7). Antrenor: Bozo Rudic.
CSM Focșani: Marocico, Cloșca, Rusu, Ungureanu – Ragea (2), Cadar (6), Gramatic (1), Rotaru, Nelu, Miroiu (1), Smeu (1), Popa (2), Voinea (1), Mocanu (1), Eros (5), Nstăsie (1). Antrenor: Viorel Ciubotaru.
Arbitri: Dorinel Gurbina / Emilian Stanciu.
„Nu sunt mulțumit… Sunt mulțumit de apărarea din repriza a doua, cât de cât, dar facem niște greșeli copilărești care se repetă meci de meci și nu mi se pare normal. La fel a fost la Baia Mare, când am pierdut. Când am om în plus, când știu ce și cum să fac se întâmplă ce se întâmplă… M-am supărat mult”, Bozo Rudic, antrenor principal Energia Târgu Jiu.
„Am întâlnit o echipă cu jucători de calibru mult mai mare ca noi, mult mai experimentați, care au reușit să facă diferența în primul rând prin forța fizică. Noi nu am stat bine la disciplina tactică, le-am spus clar să închidă zona centrală pe care, în repriza a doua, a fost clar că nu am mai putut să o acoperim. Energia e pe un loc în clasament, după părerea mea, nemeritat. Noi vom încerca să ținem pasul cu Liga Națională, să muncim pentru retur și pentru play-out”, Viorel Ciubotaru, antrenor principal CSM Focșani.
www.sportingorj.ro