Mihai Roman este principalul marcator al Pandurilor în acest sezon, cu şapte reuşite, şi este marele absent din lotul lui Grigoraş la partida cu FC Botoşani după cartonaşul galben primit la Braşov.
Jucătorul pe care Mititelu îl vedea acum câţiva ani mai bun decât fraţii Costea are mari şanse să devină cel mai bun marcator al Pandurilor într-un sezon. Nici nu va fi foarte greu, până acum Eric şi Alex dos Santos fiind, fiecare cu 11 reuşite, pe primul loc într-un clasament intern al pandurilor în privinţa reuşitelor stagionale. Recent a primit confirmarea din partea conducerii că şi din sezonul viitor va fi jucător al Pandurilor, aşa că vârful adus în vară se gândeşte la un viitor frumos la Târgu Jiu.
Reporter: Ai marcat până acum de şapte ori, a fost o surpriză pentru tine această eficienţă?
Mihai Roman: Mă bucur că am reuşit să marchez 7 goluri până acum, sper să o fac şi de acum încolo, dar mai important este ca echipa să joace de la meci la meci mai bine. Cu atât mai bine dacă eu voi reuşi să marchez meci de meci. Nu este o surpriză că am marcat de şapte ori, eu sunt atacant şi trebuie să-mi fac treaba. Este foarte bine că am marcat şi sper ca prin golurile mele să-mi ajut echipa să câştige puncte, asta e cel mai important.
Rep.: Cum stai cu contractul? Vei continua la Pandurii şi din vară?
M.R.: Eu am contract aici pe trei ani, nu mă gândesc să plec, sper să joc cât mai mult la Pandurii şi să o fac cât mai bine. Contractul a fost pe un an, cu opţiune de prelungire pe încă doi ani, dar clubul deja m-a înştiinţat că o să-mi prelungească contractul. Încă nu am trecut la negocieri, dar aşa am fost înştiinţat, că-mi va fi prelungit contractul.
Rep.: Care este obiectivul echipei pentru acest final de an?
M.R.: Pentru ultimele trei meciuri de campionat obiectivul ar fi să luăm nouă puncte. Părerea mea este că meciurile sunt accesibile şi sperăm să câştigăm cele trei meciuri care au mai rămas în campionat, să accedem în semifinale în Cupa României şi, la fel, în Cupa Ligii să trecem mai departe. Avem un lot valoros, jocul nostru a început să meargă din ce în ce mai bine. Sper să scoatem maxim din partidele care au mai rămas de disputat în acest an.
Rep.: Poate ajunge Pandurii, prin Cupa României, să joace din nou în cupele europene?
M.R.: Ar fi o performanţă dacă am reuşi din nou la anul să jucăm în cupele europene. Putem ajunge în finala Cupei României şi, de ce nu, să o şi câştigăm. Depinde, acum trebuie să trecem de meciul de la Cluj. Apoi, în semifinale, sunt două meciuri, jucăm şi acasă, se poate întâmpla orice.
Rep.: Cum vezi concurenţa cu Matulevicius?
M.R.: În ultimul timp am jucat mai mult împreună, el vârf împins, eu în spatele lui. El a mai fost şi accidentat. E bună concurenţa aceasta, marchez şi eu, marchează şi el, e bine pentru echipă când marcăm amândoi.
Rep.: Aţi jucat la Braşov şi pentru antrenorul Grigoraş?
M.R.: Normal, noi suntem toţi o familie, am jucat şi pentru antrenor, şi pentru noi, şi pentru conducere, pentru clubul Pandurii.