RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Ciobotariu este mulţumit de pregătirea făcută la Rânca

/ 20 ianuarie 2010

Aproape de finalul cantonamentului montan, Liviu Ciobotariu a tras concluziile acestei perioade de pregătire, una a acumulărilor fizice.

Tehnicianul Pandurilor apreciază că deşi unora le-a fost greu la Rânca, cele cinci zile petrecute la munte îi vor ajuta pe elevii săi în returul campionatului: „A fost în opinia mea un stagiu reuşit din punct de vedere al capacităţii fizice şi băieţii au răspuns foarte bine. La început unora dintre ei le-a fost mai greu pentru că au fost jucători care nu au fost obişnuiţi cu cantonamentele de iarnă şi stagiile montane, dar s-au acomodat şi ei. A fost perioada de acumulări şi e normal să fie şi puţină oboseală la toţi, dar mai mai este puţin şi trecem la al doilea stagiu, cel din Antalya, şi acolo le va fi mai uşor că vor apărea şi mingea şi jocurile amicale”, a declarat Liviu Ciobotariu.

După ce în urmă cu aproximativ zece ani nu era de conceput o pregătire de iarnă fără un stagiu montan, până de curând nimeni nu mai apela la această metodă. Pregătirea de montană pare să revină la modă, acum mai multe echipe optând pentru cel puţin câteva zile la munte pentru acumulări fizice şi ozonificare.

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.