RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii, eșec la malul Dunării

/ 23 februarie 2014

Pandurii a pierdut fără drept de apel meciul de la Galați, asta chiar dacă scorul arată o diferență minimă, scor 1-0 (0-0). Trupa gorjeană nu a pus decât în puține ori poarta Oțelului în pericol, Pandurii având în acest prim meci fața unei echipe modeste în exprimare, fără strălucire și predispusă erorilor în defensivă.

IMG_7566Chiar și în condițiile unui joc extrem de șters, fără ca Pandurii să-și fi creat măcar o fază iminentă de gol, trupa lui Cristi Pustai putea să se întoarcă de la Galați cu un alt rezultat, dar poate era nedrept. Chiar la încheierea primei jumătăți de oră de joc, Distefano a fost faultat clar în suprafața de pedeapsă de Sîrghi, dar arbitrul nu a acordat penaltiul ce putea schimba soarta meciului. Lovin a ratat o mare ocazie șutând din 10 metri pe lângă poartă în minutul 38 la o minge respinsă aiurea în careu după un corner al gazdelor. La câteva minute după reluare, Oțelul apunctat în urma unei greșeli colective, a unor erori în lanț. O degajare a portarului gazdelor a ajuns la Christou, în apropiere de tușa de pe partea stângă a defensivei gorjene, iar căpitanul pandurilor a respins cu capul tocmai în pieptul lui Astafei. Atacantul gălățenilor l-a depășit pe Christou ușor, a centrat în careul Pandurilor, dar Ungurușan a respins cu exteriorul tocmai la marginea careului, unde aștepta Marquinhos, al cărui șut a însemnat și 1-0. Era minutul 50 și istoria meciului era deja scrisă, prea puține oportunități fiind de partea gorjenilor, asta în ciuda faptului că Pustai a forțat și cu două vârfuri, Bud și dos Santos. Dacă brazilianul a reușit să se mai lipească de câte o ocazie, Bud a fost ca și inexistent. În prelungiri Erico a avut cea mai bună ocazie de a marca a Pandurilor, dar nici lovitura sa de cap n-a prins cadrul porții, așa că Oțelul s-a impus, iar Pandurii pornește în 2014 cu o înfrângere.

Oțelul Galați – Pandurii Târgu Jiu 1-0 (0-0)

Stadion „Oțelul”, Galați, spectatori: 4.500

A marcat: Marquinhos (min. 50)

Oţelul: Goicoechea – Tritz, Sîrghi, Prestia, D. Popescu – Giurgiu, Lovin, Filip (min. 68 Cooper) – Marquinhos (min. 86 Milea), Tudorie, Astafei. Antrenor: Ewald Lienen,

Pandurii: Stanca – Unguruşan, Erico, Christou, Momcilovic – Anton (min. 70 Nistor), Breeveld – Buleică (min. 56 dos Santos), Distefano, Nicoară (min. 63 Elton) – Bud. Antrenor: Cristi Pustai.

Cartonașe galbene: Popescu (min. 67), Lovin (min. 81), Giurgiu (min. 82) / Elton (min. 64), Breeveld (min. 86)

Arbitri: Radu Petrescu – Vladimir Urzică şi Iulian Radu. Adiționali: Dragoş Istrate și Sorin Antonie.

www.sportingorj.ro

Comentează!

5 Comentarii până acum

  • gabi spune:

    Paraskevas,Breweld si Ungurusan sunt parca din alt film! Pustai zicea dupa meci ca n-au avut prospetime, de parca ar fi cozonaci sau franzele…Echipa de pluton, asta o sa ajunga…Lignitul…

  • gorj spune:

    ungurusene daca ne respecti du-te dreq!!!! si ia-l si pe incurca lume Cita Bud!!!

  • dan spune:

    Acest parashevas este o panarama de jucator,lent si vanzator de meciuri,basca este si capitan,bud este varza,buleica o amintire iar pustai un iubitor de folk si atat.Parvulescu si pustai au adus doar muraturi pe valoarea lor,cine sa mai tina de minge cand pustai juca la 1-0 cu 3 inchizatori.Folkul si matematica nu sunt una si aceeasi cu fotbalul.Pustai era asa relaxat la final incat te intrebi daca merita mai mult decat un antrenor mediocru si limitat cum pare a fi. Rusinos pt bani si conditii, nu au jucat fotbal nici 15 minute adunate.

  • gorjean spune:

    In ultimi ani pe unde a fost ana maria prodan s a ales praful de toate echipele. ..asa o sa se aleaga si de pandurii daca mai sta mult pe aici ea cu parvulescu! Parasckevas n a jucat pe niciunde si a venit la pandurii direct căpitan

  • Ionut spune:

    Slabut…sper ca de vina a fost otelul si terenul

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.