Situația Energiei este una delicată după ce Djapa s-a accidentat, dar ar fi putut deveni dramatică în cazul în care s-ar fi despărțit și de bosniacul Ermin Jazvin.
Pivotul ex-iugoslav pare a avea o ofertă extrem de tentantă, însă staff-ul tehnic al Energiei susține cu tărie că Jazvin rămâne pe poziții la Târgu Jiu până la terminarea contractului: „Jazvin nu pleacă nicăieri, are un contract ferm până la sfârșitul lunii mai. Poate el a primit o ofertă, dar noi nu am primit nimic oficial. Este doar la stadiul de zvon, dar indiferent de ofertele pe care le-ar primi, el sau oricare alt jucător de la Energia, el trebuie să-și respecte contractul și să arate că este aici nu doar ca prezență, ci și afectiv. Oricare ofertă, pentru el sau pentru alți jucători, intră în vigoare după data de 30 mai”, a declarat antrenorul echipei gorjene, Florin Nini.
Lângă Jazvin, Energia mai are nevoie de un alt pivot pentru restul sezonului, Djapa urmând a lipsi o perioadă cuprinsă între 6 și 8 săptămâni: „Din datele pe care le avem, Djapa nu se va putea recupera într-o perioadă mai mică de o lună și jumătate, două luni, perioadă care pentru noi este una de totul sau nimic. Cu siguranță trebuie să mai aducem un pivot până la meciul cu Timba. În 2-3 zile trebuie să fie aici, nu pentru că meciul cu Timba este foarte important, cât pentru că trebuie să se integreze în echipă, să intre în registrul tactic, iar până la meciul cu Craiova, noul pivot trebuie să fie în listă!”, a precizat Nini.
www.sportingorj.ro