RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Sorin Cîrțu: „(Marin Condescu) E un președinte pe care ți-l dorești la echipă”

/ 12 noiembrie 2013

Fost antrenor la Pandurii, Sorin Cîrțu, spune că reținerea lui Marin Condescu reprezintă o pată urâtă pentru fotbalul românesc și îl consideră pe fostul său șef de la echipa gorjeană drept unul pe care orice antrenor și l-ar dori.

cartu_condescu 28.10.2009           „E specific nouă, când cineva face ceva, îi dăm în cap… Dă urât pentru fotbalul românesc. După mine, fotbalul nu ar fi ajuns niciodată în stadiul actual la Târgu Jiu, dacă nu era Marin Condescu. Şi faptul că echipa e în Liga 1 este meritul lui. E o mare pierdere, Condescu ca şi preşedinte. E un președinte pe care ți-l dorești la echipă. Aduce bani pentru echipă și îşi ajută antrenorii să-şi facă meseria, nu se bagă peste antrenori. Aşa m-am simţit acolo. Nu merită să treacă prin astfel de momente. Nivelul la care este fotbalul în Târgu Jiu este un mare merit al său. Nu credeam că se va ajunge până aici. Ca om nu merită, mi s-a părut o persoană foarte bună. E un președinte la care am ținut și țin la el ca om”, a declarat Sorin Cîrțu pentru sport.ro.

Sorin Cîrțu a antrenat Pandurii în perioada 2008-2010 în două mandate, cu o pauză de câteva luni.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.