RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Mihaela Popescu, șefa arbitrilor gorjeni

/ 14 februarie 2013

Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Gorj (AJF) a validat-o pe Mihaela Popescu Blându în funcția de președinte a Comisiei de Arbitri Gorj în dauna lui Cosmin Tutunaru. Daniel Băloi a reluat colaborarea cu AJF Gorj și va fi consilierul personal al președintelui Mihai Prunariu.

AJF GORJAJF Gorj a restructurat în această iarnă Comisiile din subordine, unele fiind schimbate în totalitate, altele suferind modificări importante. Comisia Județeană de Arbitri va fi condusă de Mihaela Popescu Blându, preferată de Mihai Prunariu în detrimentul lui Cosmin Tutunaru, cel care a deținut controlul până acum. Asta doar de dragul schimbării, pentru că proiectul înaintat de Tutunaru s-a dovedit a fi cel mai performant. „Au fost trei proiecte, toate bune. Cel mai complet a fost cel al lui Cosmin Tutunaru, cel mai concret al Mihaelei Popescu şi cel mai futurist al lui Daniel Popescu. Decizia mi-a aparţinut mie 100%, e atribuţia mea statutară, decizia a fost luată pentru că a fost necesară o schimbare la nivelul conducerii. Din cele trei proiecte au rămas două în calcul, Daniel Popescu şi Popescu Blându. Cum Daniel Popescu este în stare de incompatibilitate, având legătură de serviciu cu Petrofac Ţicleni, singurul proiect rămas a fost cel al Mihaelei Blându”, a explicat Prunariu.

Șeful AJF Gorj i-a reproșat lui Tutunaru faptul că nu a renunțat la anumiți colaboratori indezirabili. „Discuţii au fost în cadrul Comitetului Executiv. Era nevoie de o schimbare de atitudine la Comisia de Arbitrii. Am considerat că era necesar şi oportun să o facem şi am decis schimbarea fostei comisii. Când comisia nu funcţionează bine pleacă toată echipa. În toate comisiile, preşedinţii au venit cu echipele lor. Mi s-a reproşat că preşedinţii nu pot să-şi facă echipa, aşa că am mers pe responsabilitatea preşedintelui să facă echipa”, a mai spus Prunariu.

Și Comisia de Disciplină a fost restructurată, dar nu din temelii cum mulți s-ar fi așteptat, șef fiind păstrat Mihai Popescu. „La Disciplină, preşedinte este Mihai Popescu, vicepreşedinte Gigi Pecingină, membru Dan Niţu şi Gheorghe Dănăşel, iar secretar Marcel Dima”, a declarat Mihai Prunariu.

www.sportingorj.ro

Comentează!

7 Comentarii până acum

  • georgy spune:

    Cum bine spune Cristi, schimbarea la cja a fost facuta de dragul schimbarii. Ce trebuia schimbat, era la CCD, unde ”crescatorul de porci” din fruntea comisiei este valetul de servici al lui prunariu. Si ca sa fie si mai ”bine” si-a adus si ”păpădia” care a candidat la Primaria tg. jiu (ce tupeu pe el) in aceeasi comisie.
    In aceeasi comisie am vazut ca apare si ”exceptionalul” arbitru dănășel, care pe langa ca este si in cja-ul ”sexi asistentei”, vezi link-ul http://www.scandaldegorj.ro/dezvaluiri/arbitra-sexy-mihaela-se-vinde-pe-bani-grei/, mai este si ”antrenor” (vorba vine) pe la cine stie ce echipa din judet (toate pe care le-a antrenat s-au desfiintat).
    Cat despre comisia de delegari, am vazut ca apare un anume balasa, cine o mai fi si asta, ca nu am auzit de el……… (am dat pe google si am gasit un invatator de la țară); ăsta sigur ”cunoaste” toti arbitrii si va sti sa-i delege; săracii de ei ce-i asteapta…………
    Asta e, inca o decizie desteapta a lui prunariu….. să-i trăiască

  • panayt motru spune:

    doamne cine a ajuns seful arbitrilor in gorj!una care face semne obscene in timpul meciurilor pe care le arbitreaza.va dati seama ce arbitraj vom avea.sigur a ajuns acolo pe criterii sexuale.

  • gigi spune:

    nu ne a spus Prunariu de ce nu a fost ales proiectul lui Tutunaru daca a fost cel mai complet intr-o societate civilizata asa se procedeaza dar cred ca stim cu totii de ce …

  • gigel spune:

    Servitorii de serviciu isi pierd favoritismele. Poate acum avem si noi sansa, arbitrii neagreati de tutunaru.

    • anonim spune:

      gigele, daca ai fi avut dreptate si putina minte in cap, ti-ai fi scris numele, dar va e frica de propria voastra umbra …

  • daniel spune:

    Tutunaru(alias Georgy) ar trebui sa taca. Daca tot o critica pe popescu, trebuie sa-si aminteasca trecutul lui si apoi ce a facut el bun la arbitrii. Prunariu e de vina ca l-a tinut atat de mult in brate.

  • anonim spune:

    Nici macar nu aveti curaj sa va scrieti numele adevarat, comentati aiurea in tramvai ca sa va aflati in treaba.. Sunteti prea plini de voi, si credeti ca tot ce zboara se mananca. Daca toti ziceti ca sunt arbitri neagreati zile si numele sau va este frica de cineva ?

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.